Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – După ce a fost preluat de Liceul Tehnologic „Dacia” de la societatea „Cazare și Servicii” a municipalității, internatul care anul trecut a mai găzduit atât elevi, cât și muncitori, a pus lacătul pe ușă. Cauza? Condițiile proaste de cazare și datoriile de zeci de mii de lei lăsate de fosta conducere de la „Cazare și Servicii”!

Caraş-Severin, Romania













Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

REŞIŢA – În cadrul lucrărilor de modernizare a transportului public electric efectuat cu tramvaiul, făcute de PORR, începând de mâine, 11 octombrie 2022, şi până în 15 octombrie, se deviază circulația autovehiculelor în dublu sens pe partea stângă la mersul în sus, pe tronsonul cuprins între intersecția cu str. Someșului înainte de pasaj TMK și până la Piața Republicii. Practic, se închide banda dinspre catedrala din Muncitoresc!

CARAŞ-SEVERIN – Discuţiile care aduc deponeul de la Lupac în centrul atenţiei, cum că ar avea tarife exorbitante, n-au speriat cetăţenii, obişnuiţi cu cea mai scumpă apă, cel mai mare tarif de distribuţie pentru curent şi, de ce nu, cel mai scump gunoi. Au nemulţumit însă autoritatea judeţeană care a vrut să clarifice lucrurile, pentru liniştirea tuturor, cu precizarea că, în cazul Reşiţei, tarifele vor fi undeva la jumătatea costurilor cu tot cu transportul la Oradea!

CARANSEBEȘ – Doar 12 consilieri locali au răspuns convocării la ședința de îndată de miercuri pentru a aproba proiectul, indicatorii și documentația tehnico-economică ce vizează modernizarea iluminatului public în Caransebeș. Au fost însă de ajuns, pentru că niciunul n-a avut de obiectat ceva la propunerile făcute de cei de la Proiecte Europene, cele două proiecte de hotărâre fiind aprobate pe repede înainte!