REŞIŢA – Asta promite primarul Reşiţei, Ioan Popa, care crede că turiştii nu vor sta pe funicular doar jumătate de…
CARAȘ-SEVERIN – Spune senatorul Marcel Vela, vorbind despre felul în care putem face diferența prin felul în care păstrăm curățenia mediului, a spațiului public și respectăm câteva reguli simple!
CARAŞ-SEVERIN – Discreţie şi confidenţialitate, marca PSD. Asta se poate spune despre vizita ministrului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului în judeţ. Cât despre Arsenal, Radu Oprea nu a venit cu nimic care să „bubuie“!
REȘIȚA – Federaţia Română de Automobilism Sportiv a validat, în şedinţa Biroului său Executiv, calendarele competiţionale ale Campionatului Naţional de Raliuri şi Campionatului Naţional de Viteză în Coastă şi a decis să înfiinţeze Campionatul Naţional de Anduranţă!
REŞIŢA – În noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 3.00, poliţiştii reşiţeni au surprins în flagrant delict trei…
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Transport în comun la mai puțin de 5 minute de majoritatea reșițenilor. Este vorba despre stațiile transportului în comun, iar după implementarea proiectelor aflate în derulare, 77% dintre reșițeni vor beneficia de această facilitate!
MOLDOVA NOUĂ – Păgubita nu știa exact dacă și-a pierdut portofelul sau dacă acesta i-a fost furat, însă a apelat la polițiști. Astfel, povestea a avut un final fericit!
BĂILE HERCULANE – La evenimentul din perioada 3-7 iulie, regalul folcloric a fost completat de multe noutăți!
CARAȘ-SEVERIN – 14.923 de bocșeni, înscriși pe liste permanente și complementare, au fost chemați duminică, 27 iunie, la vot. Dintre aceștia, doar 5497 și-au exprimat opțiunea electorală, prezența la urne fiind de aproape 37%! Pascu a obținut 2.263 de voturi, Cismăneanțu 1854 de voturi, iar Perian 982!
REȘIȚA – Toți suntem vânați de timp. Suntem cărți ambulante cu povești, trăiri. Spectaculoase sau banale. Toți avem între coperți bucurii pentru care nu avem cuvinte să le descriem, lupte pierdute, evoluții spre nebunii, gânduri ce nu pot fi spuse, acte de curaj, dezamăgiri…
REȘIȚA – Campionatele Naționale de atletism, în proba de 20 de km marș, pentru seniori, tineret și juniori I au avut loc pe data de 27 iunie, la Pitești!
REȘIȚA – Echipa formată din Clubul Sportiv Municipal Reșița și Clubul Sportiv Școlar Reșița a devenit vicecampioană națională, în cadrul Campionatului Național pe echipe, pentru juniori I și II. Concursul a avut loc la Bistrița, iar sportivii reșițenii au fost însoțiți la această competiție de antrenorii Robert Bălan și Alex Avram!
BĂILE HERCULANE – Tinerii arhitecţi timişoreni de la Asociaţia Locus au lansat un nou proiect în vederea promovării Băilor Neptun: IGotMarked!
OBREJA – Natura şi-a intrat în drepturi şi a astupat un obiectiv cu care judeţul se mândrea. Încă o dată nepăsarea şi-a spus cuvântul!
CARANSEBEȘ – Un bărbat din Cornereva, în vârstă de 43 de ani, a ajuns pe masa de operație la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș, în urma unui accident în gospodărie!
CARAȘ-SEVERIN – Purtătorul de cuvânt al jandarmilor cărăşeni, plutonierul adjutant Marius Săndulescu, a primit distincţia de Comunicatorul Anului, la nivelul Jandarmeriei Române, pentru munca depusă de la începutul pandemiei până în prezent!
REŞIŢA – Casa de Cultură a Studenţilor Reşiţa, în colaborare cu Ministerul Tineretului și Sportului, Muzeul Cineastului Amator și Retromobil Club România, vă invită în perioada 26-27 iunie 2021, la expoziția de fotografie „Reșița, Orașul Cailor -Putere“!
BOCŞA – Astfel, duminică, 27 iunie 2021, cele 12 secții și localuri de votare constituite pe raza orașului Bocșa, vor fi asigurate cu pază de către oamenii legii!


