ORAVIŢA – Au început lucrările la reconversia funcţională a unui teren de peste patru hectare din zona Gării, proiectul fiind…
REȘIȚA – Acesta este termenul oficial până când lucrările la extensia UPU a SJUR vor fi finalizate. O extensie despre care managerul SJUR afirmă că arată foarte bine, însă la containere mai e de lucru!
REȘIȚA – Pe Bd. Cuza, trotuarul de pe stânga sensului auto va fi reabilitat între Poliție și Liceul „Lalescu”. Asta după ce consilierii locali au votat recent proiectul tehnic întocmit de o firmă de profil din Timișoara!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – În opinia fostului șef de gară, la atât se ridica despăgubirile pentru perioada când nu s-a putut folosi de stadionul CFR. Anunțul a fost făcut chiar de primarul Felix Borcean, după o întâlnire pe care a avut-o în această săptămână cu Alexandru Silvășan!
REȘIȚA – Prima rundă a Diviziei B, Seria I, a Campionatului Național de șah pe echipe masculine a avut loc la finalul săptămânii trecute!
MOLDOVA NOUĂ – Cele trei imobile din Clisură vor beneficia de cofinanțare de 50% din partea bugetului de stat, după cum a stabilit Guvernul în ședința de miercuri, 24 august!
CARANSEBEŞ – Conducerea Spitalului Municipal de Urgență cere sprijinul Ministerului Sănătății, ca urmare a creșterii numărului cazurilor de Covid-19 care trebuie tratate la Caransebeș!
CARAȘ-SEVERIN – Oficial, ziua de 3 august a adus zero cazuri noi în județ, iar la nivel național lucrurile păreau să se liniștească, pentru prima dată în ultimele multe zile înregistrându-se sub mia de cazuri noi, mai exact 823. Chiar și așa, Cristian Gâfu, prefectul județului, a convocat o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în cadrul căreia s-a aprobat obligativitatea purtării măștii în spațiile publice deschise!
REȘIȚA – Unii dintre atleții reșițeni au avut deja primele competiții de după pandemie, iar alții se află în plin cantonament la Buziaș. La finalul acestei săptămâni va avea loc Cupa României pentru seniori și Campionatul Național de juniori III, ambele concursuri la București!
REȘIȚA – Handbalistele senioare de la Clubul Sportiv Universitatea Reșița au efectuat luni, 3 august, primul antrenament din această vară, pe stadionul de atletism din Govândari. Antrenamentul a fost unul comun cu handbalistele junioare I ale Liceului Teoretic Traian Vuia, pregătite de profesoara Eva Todoruț!
CARAŞ-SEVERIN – Guvernul României a adoptat Hotărârea privind declararea proiectului de investiții „Conducta de transport a gazelor naturale în direcția Prunișor – Orșova – Băile Herculane – Jupa” ca proiect de importanță națională în domeniul gazelor naturale!
CARAŞ-SEVERIN – Să te bucuri de o vacanţă la cort cere pasiune, una care nu e pe placul celor care preferă un sejur în tihnă, sub un acoperiş clasic. Iar cele două festivaluri de deasupra Reşiţei au crescut numărul celor care preferă cortul în zonă. Acum că Fest Folk 2020 s-a încheiat jandarmii ne spun că au asigurat măsurile de ordine şi siguranţă publică şi că se pregătesc de Gărâna Jazz Festival 2020!
ANINA – Îngrijorate de evoluţia alarmantă a pandemiei de coronavirus, autorităţile locale au dat luni o hotărâre prin care impun cetăţenilor un set de măsuri speciale!
REŞIŢA – Potrivit anchetatorilor, în 2 august, unul dintre cei trei a fost iniţial reţinut pentru 24 de ore, ulterior fiind arestat preventiv pentru 30 de zile. Este vorba despre un bărbat de 31 de ani din Reşiţa, care este bănuit că, împreună cu alţi doi tineri, de 25 şi de 29 de ani, ar fi dat spargerea la un magazin din Reşiţa, în noaptea de 1 spre 2 august!
REȘIȚA – Pugiliștii reșițeni se află în plină pregătire, dar din păcate, încă nu au acces în sală și nici nu pot face antrenamente specifice acestui sport de contact!
REŞIŢA – Poliţia prezenta, la sfârşitul săptămânii trecute, cazul unor tineri dispăruţi. Dintre ei, doar doi băieţi au rămas pe listă, oamenii legii reuşind să regăsească două fete şi copilul uneia dintre ele!