Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Preşedintele Consiliului Judeţean susţine că este mirat de „hărnicia firmelor care sâmbăta, la ora 13, scot din pădure camioane supraîncărcate. Pentru că liniștea toamnei de pe râul Şucu sau Bistra Mărului e tulburată de camioane care în zile de odihnă extrag lemn din pădure“!

Romeo Dunca a urcat, în weekend, cu maşina, de la Poiana Mărului până la Muntele Mic. „Am numărat pe cei 6 km, de la ieșirea din stațiune până la cascada de pe râul Şucu, exact 56 de persoane. Printre ei vreo zece copii. Au ieşit să se bucure de culorile toamnei văzute într-o plimbare pe jos pe cursul râului ce alimentează lacul. Drumul se poate face cu ușurință la pas, deşi pe multe porțiuni e plin de noroi de la exploatările forestiere. Pe lângă turiștii însetați de frumos am întâlnit, bineînțeles două camioane cu lemn. E normal să recoltăm masă lemnoasă, iar atâta timp cât acest lucru se face legal nu putem şi nu trebuie să ne opunem. Dar mă mira hărnicia firmelor care lucrează sâmbăta. (…) De aceea, în judeţul Caraș-Severin, ieșirea lemnului din pădure trebuie în detaliu controlată“, spunea şeful judeţului.

De exemplu, potrivit lui Dunca, în zona Poiana Mărului şi în satul Borlova „o amărâtă de cameră video de 150 euro, conectată la internet și montată astfel încât să supravegheze drumul, ar rezolva tot. Inclusiv evidența cantității de lemn ieșită“.

Mai departe, susţine preşedintele CJ, informațiile recepționate să fie descărcate pe un calculator aflat de exemplu chiar în incinta unui birou de la Consiliul Judeţean: „Comparate cu informaţiile legate de avizele emise pe ziua respectivă, transmise online de la Garda Forestieră, ar rezolva uşor tot. Iar dacă în acel birou s-ar strânge informații de la 50 de camere aflate în pozițiile cheie de pe drumurile ce ies din păduri am putea avea un control exact şi nu s-ar dubla nici un transport pe un singur aviz… Am putea chiar şi premia un proiect în detaliu pentru o astfel de supraveghere a județului până la apariția vestitului proiect național de urmărire a tranzitului masei lemnoasă“.

JCS-Nina Curiţa