ADVERTORIAL. Una dintre cele mai importante încăperi din casă este bucătăria. Aceasta este locul în care petreci destul de mult timp gătind, cu familia și prietenii!
LUPAC – Formația pregătită de Lucian Dobre va întâlni sâmbătă, 1 octombrie, de la ora 15, pe teren propriu, CSM Jiul Petroșani, în etapa a VI-a a Ligii 3, Seria a VII-a!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REŞIŢA – Primarul Reşiţei salută iniţiativa Guvernului privind legea consorţiilor administrative!
REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat vineri, 23 septembrie, cu scorul de 1-0, confruntarea din deplasare cu ACB Ineu, din etapa a V-a a Ligii 3, Seria a VIII-a! Robert Petre a înscris golul victoriei pentru rosso-neri în minutul 65, iar echipa lui Cheregi a ajuns la cinci victorii consecutive în campionat!
REȘIȚA – Handbaliștii de la CSM Reșița s-au impus vineri, 23 septembrie, cu scorul de 39-22 (16-11), cu CSU Politehnica Timișoara, în etapa a II-a a Diviziei A, Seria C! În prima etapă rosso-nerii au stat, deoarece Drobeta-Turnu Severin s-a retras din campionat!
CARAŞ-SEVERIN – La Consiliul Judeţean, Partidul Naţional Liberal a obţinut din cele 117.713 voturi valabil exprimate, un număr de 52.865 de voturi, adică un procent de 44,91 la sută, iar şeful liberalilor cărăşeni consideră acest rezultat drept o revanşă pentru 2016!
CARAŞ-SEVERIN – Din numărul total de 119.516 voturi valabil exprimate, Romeo Dunca a obţinut 51.200 de voturi, iar Silviu Hurduzeu a obţinut 41.374 de voturi!
REȘIȚA – Fotbalistele de la Banat Girls au cedat acasă, scor 1-4, în fața formației Heniu Prundu Bârgăului, în etapa a III-a Ligii 1!
CARANSEBEȘ – Campionatului Național de judo pentru seniori a avut loc la Brașov, iar printre concurenți s-a numărat și Alexandru Matei, sportivul originar din Caransebeș, legitimat acum la LPS Focșani. Așadar, Alex Matei (17 ani) a reușit să câștige medalia de bronz, acesta luptând la o nouă categorie de greutate, 60 de kg, și cu adversari mai în vârstă decât el!
REŞIŢA – Asta promite Nelu Popa, mulţumindu-le reşiţenilor pentru surpriza creată prin votul din 27 septembrie, după care, pe lângă fotoliul de primar, liberalii au obținut și o majoritate zdrobitoare în Consiliul Local Reșița! În acest mod, Popa nu-și va mai vedea proiectele de dezvoltare blocate!
CARAȘ-SEVERIN – Acesta a fost preferat de cei mai mulți cărășeni în bătălia cu social-democratul Silviu Hurduzeu pentru președinția Consiliului Județean!
CARAȘ-SEVERIN – După numărătoarea realizată de partide, Borcean prinde un nou mandat, câștigând în 20 din cele 21 de secții de votare din Caransebeș!
CARANSEBEȘ – Ministrul de Interne și liderul PNL Caraș-Severin Marcel Vela a votat în această seară, cu câteva minute înainte de închiderea urnelor, pentru candidați pricepuți și pentru ca cetățenii să aibă o viață mai bună!
ZORLENŢU MARE – Sub anonimat, am primit la redacţie filmări şi fotografii care îi surprind pe localnici huiduindu-i pe neaveniţii care au primit peste noapte vize de reşedinţă!
MĂURENI – Spune primarul comunei Măureni, Brian Filimon, pe care l-am regăsit printre alegătorii din comună. Iar oamenii spun că vor în continuare o comună curată, pe drumul modernizării, în care comunitatea construieşte împreună!