CARAȘ-SEVERIN – Guvernul a atribuit acești bani unui număr de 74 de unități administrativ-teritoriale din Caraș-Severin!
REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat miercuri, 25 octombrie, cu scorul de 28-27 (13-12), partida cu CSM Odorheiul Secuiesc, în etapa a VII-a Diviziei A, Seria A! Chiar și în urma acestei înfrângeri Odorheiul a rămas pe prima poziție, iar Reșița a urcat un loc în clasament!
CARAȘ-SEVERIN – În paralel cu „Școala altfel“, cei doi parteneri derulează activități în mediul școlar într-un proiect vizând stoparea manifestărilor…
REȘIȚA – Aceasta va fi lansată sâmbătă în cadrul ediției a IX-a a concursului „Alergând la pădure”. Cu acest prilej, Casa de Cultură a Studenților (CCS) va amenaja în centrul orașului un stand care va cuprinde și fotografii vechi!
SLATINA-NERA – În Cheile Nerei, într-un cadru natural de vis, se fac minuni inclusiv în ceea ce priveşte recuperarea leziunilor provocate de noul coronavirus!
CARAŞ-SEVERIN – Din cele 63 de misiuni şi intervenţii în situaţiile de urgenţă înregistrate săptămâna trecută, 53 au fost SMURD!
MĂURENI – Autoritățile locale se declară mulțumite de felul în care au parcurs încercările la care i-a supus pandemia și mulțumesc divinității pentru sănătate!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Poliția județului vorbește despre 15 percheziții derulate, joi, 19 octombrie, de către polițiștii de la Crimă organizată împreună cu procurori DIICOT, în județele Caraș-Severin, Timiș, Arad și Bihor, la bănuiți de contrabandă și constituirea unui grup infracțional organizat. De asemenea, 17 persoane urmau să fie fost conduse la audieri pe bază de mandat de aducere!
CARAȘ-SEVERIN – 14 proiecte europene din județ vor fi etapizate din cauza neîncadrării în termenul de implementare. Este vorba despre proiecte contractate prin Programul Operațional Regional 2014-2020, aflate în pericol de a pierde finanțarea întrucât nu vor fi gata până pe 31 decembrie 2023!
CARAȘ-SEVERIN – Și nu doar pentru echipajul de pe elicopter, ci și pentru alți salvatori din județ, după ce un bărbat a sunat miercuri după-amiază la 112 sub pretextul că se află în Munții Godeanu și acuză dureri în piept!
CARAȘ-SEVERIN – Deși atunci când social-democrații și liberalii au renegociat prefecturile din țară, iar PSD-ului din Caraș-Severin i-a revenit funcția de prefect al acestui județ și s-au vehiculat nume ca Adrian Torma, Gabriela Stuparu, Ioan Crina, Cătălin Hogea sau Ionuț Popovici, azi s-a decis altceva!
DOGNECEA – Denumim astfel investiția care se conturează la stadionul echipei locale locale de fotbal. Minerul Dognecea este pe primul loc în liga a V-a, propunându-și promovarea în eșalonul superior. Motiv pentru care atenția primarului Remus Rof este îndreptată spre baza sportivă. Pentru cititorii noștri, primarul vorbește despre două viitoare investiții importante pentru comună: cea de la stadion și cea de la dispensar!
REŞIŢA – Reabilitarea clădirii, pe al cărui perete se află un ceas cu cadran solar şi care a adăpostit pe vremuri prima şcoală muncitorească din Reşiţa, a intrat în linie dreaptă!
VEST – S-a întâmplat în județul Timiș, pe marginea drumului care face legătura între localitățile Iohanisfeld și Otelec, unde polițiștii de frontieră au observat un autoturism condus de un cărășean, care staţiona şi în care se urcau mai mulţi străini!
CARAŞ-SEVERIN – În contextul reducerii cotei de TVA pentru lemnul de foc de la 19 la 5%, cărăşenii vor da mai puţin bani pe lemne!
REȘIȚA – Lucrările la podul de la Palatul Cultural din Reșița par să fie gata. Suntem tentați să credem asta pentru că trecătorii care se încumetă să-l traverseze nu întâmpină greutăți din cauza ultimelor retușuri făcute de muncitori. Primul pod sudat din Europa a fost construit de către Uzinele de Fier și Domeniile Reșița în anul 1937!
REȘIȚA – Ediția I a Memorialului „Valentin Boșca” la fotbal va avea loc sâmbătă, 18 decembrie, pe terenul sintetic din Parcul Siderurgistului!
REȘIȚA – Privind spre centrul urbei pe care o conduce, primarul Ioan Popa are toate motivele să râdă cu un ochi, văzând un centru civic modern, și să plângă cu celălalt, privind spre ruina din buricul târgului care a ajuns Hotelul Semenic. Mai ales că până și fereastra biroului îi oferă o mirifică vedere spre… paragină!
REȘIȚA – La finalul acestei săptămâni vor avea loc meciuri de baby și minihandbal, iar seniorii de la CSM Reșița vor disputa ultimul joc oficial din 2021!
CARAŞ-SEVERIN – La data de 31 octombrie 2021, cheltuielile curente au depășit de 2,6 ori veniturile, datoriile acumulate în cei 10 ani de insolvență fiind de peste 115 milioane de lei, din care peste 80 milioane de lei reprezintă restanțe la bugetul statului. Noua conducere caută soluţii pentru continuarea activităţii!


