CARAȘ-SEVERIN – Deputatul Silviu Hurduzeu a precizat că mediul de afaceri național a primit un ajutor de stat în valoare…
BOCȘA – O firmă din Bocșa vrea să deschidă o fabrică de profil cu o linie de producție de 13 unități. Conform primarului Mirel Patriciu Pascu, certificatul de urbanism a fost deja emis, în prezent fiind în lucru documentația necesară obținerii autorizației de construire. În opinia sa, această etapă ar putea fi încheiată iarna aceasta, urmând ca, la primăvară, să înceapă construirea viitoarei fabrici!
REȘIȚA – Cea mai așteptată competiție internă a anului se apropie! Finala Campionatului Național Individual de Seniori debutează în acest weekend, la Reșița!
EZERIŞ – Reşiţenii îşi duc gunoaiele spre Soceni, iar fenomenul depozitării deşeurilor provenite din construcţii şi renovări la periferia oraşului a luat o asemenea amploare, încât mediul din imediata apropiere a unor localităţi a devenit sufocat de aceste materiale de construcţii!
CARAȘ-SEVERIN – În județul Caraş-Severin au fost verificate, pe parcursul anului trecut, 431 de vehicule. Dintre acestea, 131, adică 32%,…
REŞIŢA – Lista investiţiilor recente de la Colegiul Economic al Banatului Montan a fost încununată cu o instalaţie şi o centrală fotovoltaică de 15 kilowaţi!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REŞIŢA – Administraţia locală a aprobat recent extinderea reţelei de centre de colectare a deşeurilor municipale. Încă două noi centre de colectare urmează să fie amenajate în Reşiţa, unul în cartierul Câlnic şi unul pe strada Vântului!
REȘIȚA – Amina Rusu din Timișoara s-a clasat pe primul loc la concursul național de poezie. Ea a fost urmată de Răzvan Fugaciu din Alba Iulia și Vasi Prode din Sibiu. Aceștia sunt cei trei câștigători ai ediției 2023 a Concursului Național de Poezie „Ion Chichere”, premiați în cadrul festivității găzduite de Palatul Cultural!
GRĂDINARI – În urma gravului eveniment rutier, doi adulți – un bărbat și o femeie – au rămas încarcerați în autoturism și și-au pierdut viața, iar o fetiță de 14 ani a fost transportată la Spital Orășenesc Oravița, în stare de șoc, pentru investigații. În autocar erau 10 pasageri, care au scăpat nevătămați!
REȘIȚA – În această dimineață, între orele 10.00–11.00, funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Instituției Prefectului – Județul Caraș-Severin s-au aflat în grevă de avertisment!
CARAŞ-SEVERIN – Cam aşa s-au înţeles liderii cărăşeni ai Alianţei PSD-PNL, iar Guvernul în şedinţă nu a făcut decât să aprobe astăzi noua conducere!
REȘIȚA – Unitatea sanitară a clarificat mai multe aspecte referitoare la veniturile cadrelor medicale, programul de lucru și pregătirea profesională a personalului, probleme despre care au vorbit preşedintele Romeo Dunca şi primarul Ioan Popa!
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit ANI, cazurile consilierilor județeni care s-au abținut de la vot ar putea genera conflict de interese în anumite condiții. Pentru deblocarea votului unor hotărâri atât de importante, precum repartizarea banilor către UAT-uri, consilierilor respectivi ar trebui să li se ceară să plece! Altfel, majoritatea liberală este ca și inexistentă!
CARAȘ-SEVERIN – În această dimineață, a fost semnalat, prin intermediul unui apel la 112, un accident rutier care, din fericire, nu s-a soldat cu victime. Implicat în acest eveniment a fost un microbuz cu numere de Bulgaria!
REȘIȚA – În ultimul amical înainte de plecarea în cantonamentul din Antalya, CSM Reșița a câștigat miercuri, 9 februarie, cu scorul de 10-0, împotriva echipei ACS Progresul Ezeriș!
REȘIȚA – Campionatul Național de marș pe timpul iernii va avea loc duminică, 13 februarie, la Timișoara! Cursa va avea loc pe un traseu amenajat în jurul stadionului Dan Păltinișanu, atât la nivelul seniorilor, cât și la nivelul juniorilor și copiilor!
REȘIȚA – Nu este vorba despre ceea ce obișnuim să numim drumul de centură, care ocolește orașul de pe Calea Caransebeșului spre intrarea în Lend, ci despre alte două tronsoane!
CARANSEBEȘ – Astăzi, în jurul orei 15.00, a fost semnalat, prin apel la 112, un accident rutier, soldat din fericire, fără victime!
CARANSEBEȘ – O femeie din Băuțar a fost operată cu succes de medicul de origine indiană, acesta îndepărtându-i o tumoare de la ochi!


