Via Banatica: 1000 de biciclete pe 500 de km de trasee! - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Marți, 2 martie 2021, la sediul Consiliului Județean Caraș-Severin, a avut loc o întâlnire de lucru care a avut ca scop prezentarea proiectului „Via Banatica – Cicloturism în Banatul Montan”, adică 500 de km de trasee cicloturistice în Caraș-Severin!

Proiectul își propune, prin obiectivele și rezultatele sale, dezvoltarea turismului outdoor, de aventură, a cicloturismului ca o alternativă și o completare a turismului tradițional.

Via Banatica – Cicloturism în Banatul Montan” este inclus în actualizarea Strategiei durabile de dezvoltare a județului Caraș-Severin 2015 – 2020, fiind transmis în vederea finanțării, prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

Discuțiile grupului de lucru au condus spre necesitatea încheierii acordului de parteneriat între Consiliul Județean Caraș-Severin, ca lider de proiect, și primăriile din județ, pentru a putea accede la următoarea etapă a proiectului.

Obiectivele principale ale proiectului sunt dezvoltarea și modernizarea infrastructurii cicloturistice: piste și trasee integrate, dezvoltarea semnalizării direcționale a infrastructurii de sprijin a traseelor prin sistem smart digital, îmbunătățirea furnizării de informații cu privire la oportunitățile existente, prin sistem digital și dotarea a 5 locații cu 500 de biciclete mountain bike electrice – E MTB (100 de biciclete per locație) și 500 de biciclete mountain bike MTB clasice (100 de biciclete per locație), parking biciclete și stații de încărcare baterii/E-bike.

Au răspuns invitației președintele Romeo Dunca și administratorul public al județului, Tinu Vidaicu, primarul Reșiței, Ioan Popa, responsabilii cu implementarea proiectelor cu finanțare europeană din cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin, primarii localităților din județ, reprezentanți ai ROMSILVA, Parcului Național Semenic – Cheile Carașului, Agenției pentru Protecția Mediului Caraș-Severin.

JCS-N.C.