Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – În această dimineață, între orele 10.00–11.00, funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Instituției Prefectului – Județul Caraș-Severin s-au aflat în grevă de avertisment!

Conform unui comunicat de presă, protestul lor s-a datorat situației salariale, aceștia considerându-se discriminați față de personalul celorlalte autorități și instituții publice centrale și locale.

Astfel, printre revendicări s-au regăsit următoarele: modificarea Legii nr. 153 din 2017, în sensul salarizării personalului din cadrul instituțiilor prefectului la nivelul funcțiilor publice din cadrul administrației publice centrale – funcții publice de stat; respectiv modificarea Codului administrativ, în sensul eliminării funcțiilor din cadrul Instituției Prefectului din categoria funcțiilor teritoriale și cuprinderea acestora în cadrul funcțiilor de stat.

FOTO: C.P.