REŞIŢA – Începând de miercuri, Reşiţa scapă de ţânţari şi alte insecte. Lucrările de dezinsecţie în municipiul de pe Bârzava…
REȘIȚA – CSM Reșița s-a impus duminică, cu scorul de 30-23 (17-11), în deplasarea de la Iași, cu CS Politehnica, din etapa a X-a a play-off-ului Diviziei A! Rosso-nerii ocupă în acest moment locul IV, cu 18 puncte și sunt la un singur punct de următoarea echipă clasată, CSM Alexandria!
CARANSEBEŞ – Cei care operează elicopterul SMURD spun că se pierde timp prețios în transferarea răniților la Urgențe, care trebuie făcută contra-cronometru. În prezent, elicopterul aterizează în spatele spitalului, de unde pacienții sunt urcați într-o ambulanță și duși la Urgențe, pe o distanță de 150 de metri!
REȘIȚA – Astăzi, 29 iunie, s-au desemnat câștigătorii campaniei de colectare a DEEE – urilor organizată de Primăria Municipiului Reşiţa, în colaborare cu Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec, în perioada 01 – 26 iunie!
CARANSEBEȘ – Așa a caracterizat managerul demisionar al spitalului din Caransebeș, Călin Grozăvescu, evenimentele din ultimele săptămâni care au culminat…
REȘIȚA – Este vorba despre Irakli Kbilashvili, născut în anul 1998, 1.90 m, 90 de kg, care evoluează pe postul de coordonator de joc. De asemenea, este internațional georgian și vine din prima ligă a Macedoniei, de la Metalurg Skopje!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Fotbalul reșițean are viitor! Echipa CSM Reșița U19, antrenată de Leontin Doană, a reușit să se califice în semifinalele Cupei României, după ce a trecut cu 4-1 de SCM Zalău U19! Reușitele rosso-nerilor au fost semnate de Robert Mihaly și Abel Ursu (hattrick)!
REȘIȚA – Printre luptătorii români care au participat la un turneu international în Germania s-a numărat și reșițeanca Andrada Dință, fiica antrenorului Florin Dință, care a reușit să cucerească medalia de argint în cadrul categoriei de 30 de kg. Andrada s-a luptat inclusiv împotriva băieților din categoria ei de greutate!
REȘIȚA – Zilele trecute, înotătorii reșițeni s-au deplasat la Baia Mare, în vederea participării la Campionatul Regional de cadeți, 12-14 ani. Clubul Sportiv Școlar Reșița a fost reprezentat de cinci sportivi: Eduard Dragoescu, Alma Pop, Antonia Loga, Mădălina Iordache și Alexandra Mușuțan!
REȘIȚA – În urma descentralizării lotului național de seniori, gimnaștii au trebuit să se întoarcă la cluburile lor din țară. Așa a făcut și reșițeanul Robert Pașca, care se pregătește de săptămâna trecută la sala de gimnastică, sub îndrumarea lui Robert Bălan!
CARANSEBEȘ – Nici măcar cutia milei de la Catedrala Episcopală n-a scăpat negolită de cei trei hoți!
REŞIŢA – Proiectul expoziţional dedicat aniversării Reşiţei industriale a continuat cu o expoziţie cu piese din colecţia personală a lui Bogdan Andrei Mihele!
REȘIȚA – Începând de luni, 7 iunie, reșițenii vor putea face mișcare pe stadionul de atletism din cadrul Complexului Sportiv „Francisc Vaștag”, respectând cu strictețe regulile privind accesul în baza sportivă!
REȘIȚA – În perioada imediat următoare, sportivii antrenați de Adrian Dacica și Florin Dință, de la CSȘ Reșița și CSM Reșița, vor participa la Campionatul Național de lupte pe plajă, care va avea loc în perioada 16-20 iunie, la Costinești!
CARANSEBEȘ – Accidentul s-a produs aseară în apropierea pasarelei peste râul Timiș de pe strada Nicolae Bălcescu, victima fiind un bătrân de 70 de ani!
POARTA – Un incendiu s-a produs azi noapte, în jurul orei 1.30, la un tren de marfă încărcat cu cereale, aflat în stația Poarta CFR, după Teregova (spre Domașnea). Au acționat două detașamente de pompieri militari din Caransebeș, care au găsit locomotiva trenului în flăcări!
MĂURENI – Brian Filimon a reușit ceva ce puțini primari din țară se pot lăuda: organizarea într-o comună a unui eveniment cu un număr mare de actuali și foști fotbaliști, cu multe trofee în palmares și cu zeci de meciuri jucate în cupele europene și la echipa națională!
REȘIȚA – Municipalitatea, prin societatea Pieţe Reşiţa, lucrează zilele acestea la schimbarea la faţă a platoului Secu!
CARANSEBEȘ – Și nu puțini, ci aproape o mie, după spusele organizatorilor, Primăria Caransebeș și Casa de Cultură „George Suru”, care i-au așteptat cu numeroase surprize!
