Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Începând de luni, 7 iunie, reșițenii vor putea face mișcare pe stadionul de atletism din cadrul Complexului Sportiv „Francisc Vaștag”, respectând cu strictețe regulile privind accesul în baza sportivă!

„Accesul celor care doresc să facă mişcare pe pista de atletism din cadrul Complexului Sportiv Francisc Vaștag, exclusiv pe culoarele 1 și 2, care sunt destinate numai pentru sportivii de performanță, se face începând cu data de 7 iunie, după următorul program luni – duminică în intervalele orare 7:15 – 10:00 şi 18:00 – 21:00, pe baza unui permis de acces gratuit, în condițiile respectării cu strictețe a regulilor cuprinse în regulamentul privind accesul pe stadionul de atletism. Măsurile prevăzute în regulament descriu cadrul în care amatorii pot practica activitatea sportivă în aer liber, la nivel de pregătire, în cazul alergării și vor fi afișate la intrarea în stadion. Pentru obținerea permisului de acces gratuit doritorii vor completa un formular de contact, în care se vor menționa numele, prenumele, adresa și numărul de telefon precum și semnarea acordului privind prelucrarea datelor cu caracter personal. Permisul se ridica zilnic de la sediul clubului CSM Reșița; bulevardul Muncii 5A, între orele 9:00-15:00. CSM Reșița a susţinut şi susţine sportul de masă, ca temelie pentru sportul de performanţă, dar şi ca fundament pentru sănătate, motiv pentru care doritorii de mişcare pot folosi pista de atletism din cadrul complexului, cu condiţia de a nu se suprapune cu programul de antrenament al sportivilor de performanţă. Menționăm că CSM Reșița este instituție publică în subordinea Ministerul Tineretului și Sportului, având în prezent 10 secții pe ramuri de sport, finanțată din venituri extrabugetare și de la bugetul de stat având ca obiect de activitate performanța, selecția, pregătirea, participarea la competiții interne și internaționale. De asemenea, aici fac pregatirea fizică și sportivii Centrului Olimpic de pregătire al juniorilor de gimnastică și Centrul Național de pregătire al cadeților de lupte. În afara antrenamentelor, complexul sportiv pune la dispoziţie pista de atletism federaţiilor sportive, cluburilor şi altor structuri sportive pentru organizarea de evenimente sportive. Având în vedere obiectivul de activitate al Clubului Sportiv Municipal Reșița privind susţinerea în special a sportului de performanţă, accesul public pe pista de atletism este restricţionat în momentul în care sunt evenimente şi antrenamente conform solicitărilor structurilor sportive mai sus menţionate”, este comunicatul emis de Clubul Sportiv Municipal Reșița, prin vocea directorului Rusalin Fîc.

JCS-Ștefan Moraru