REȘIȚA. CSM Reșița va întâlni sâmbătă, 5 martie, de la ora 17:00, în deplasare, formația CSM Odorheiul Secuiesc, în etapa…
CARAŞ-SEVERIN – Până atunci angajaţii DSP sunt dispuşi să aştepte de la Guvern repararea nedreptăţii la care au fost supuşi. Fără a preciza ce se va întâmpla după 15 decembrie, în caz că nu li se vor soluţiona revendicările, angajaţii DSP-urilor din toată ţara şi-au desemnat câte un reprezentat care a citit, în faţa sediului, o scrisoare adresată guvernanţilor!
REȘIȚA – Proiectele din cadrul bugetării participative pot fi depuse până pe 15 ianuarie. Cei interesați trebuie să își creeze un cont pe platforma procesului de bugetare participativă, să strângă 30 de semnături pentru proiectul propus și să completeze informațiile solicitate!
CARAŞ-SEVERIN – Marţi, 23 martie 2021, prefectul judeţului, Cristian Gâfu, alături de şefii ISU Semenic, IJJ Caraş-Severin, IPJ Caraş-Severin, Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră şi ai Serviciului Judeţean Anticorupţie Caraş-Severin, a participat la şedinţa de evaluare a activităţii Ministerului Afacerilor Interne pe anul 2020!
VĂLIUG – Biblioteca privată inaugurată la sfârşitul săptămânii trecute deţine volume valoroase ce pot fi împrumutate pentru documentare. Amenajată într-un…
REȘIȚA – În urmă cu câteva minute, la centrul respectiv, în spatele spitalului de lângă Casa de Asigurări de Sănătate, a fost sesizat un incendiu la aparatul tehnic, mai exact la compresor. A acţionat Detaşamentul de Pompieri Reşiţa cu două autospeciale cu apă și spumă şi opt subofiţeri. Incendiul a fost localizat deja și neutralizat!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – În mai multe şcoli cărăşene s-a desfăşurat recent campania „Săptămâna fructelor și legumelor donate“. Elevii au donat o mare cantitate de legume şi fructe care au ajuns la familiile nevoiaşe!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului intenționează să-i ceară consilierului județean onorariul de 6.000 de euro pe care l-a plătit pentru a câștiga procesul cu Alina Stancovici!
REȘIȚA – Primăria Reșița va contracta un credit de 45,08 milioane lei pentru completarea sumei atrasă prin obligațiuni. Proiectul a fost votat în ședința de consiliu local de ieri, după ce prin bondurile verzi care vor fi lansate anul viitor au fost atrași doar 8,8 milioane de euro!
REȘIȚA – Ultimul transfer reușit de conducerea CSM Reșița este cel al mijlocașului Valentin Lazăr (32 de ani). Acesta a semnat un contract valabil până în vară, cu opțiune de prelungire!
REȘIȚA – Teodora Geamănu, legitimată la secția de judo a Muncitorului Reșița, a obținut sâmbătă, 26 februarie, locul 5, la finala pe țară a Campionatului Național, de la Arad, la categoria 52 de kg, cadeți!
REȘIȚA – Direcția de Asistență Socială din cadrul municipalității reșițene vine cu un îndemn la solidaritate, pentru întreaga comunitate!
CARANSEBEȘ – Nu mai puțin de 6,7 milioane de lei vor intra până la finalul proiectului în clădirea care va găzdui noua facilitate, amenajată pentru 330 de vârstnici din municipiu. E vorba de fosta Vilă Popov, din zona Teiuș!
REȘIȚA – Timișorenii de la Vitamin Architects, care au contribuit mult în ultimii ani la schimbarea la față a Reșiței, au elaborat un concept de intervenție care să reintegreze în imaginea urbană vechi obiective, cărora să le dea sens!
CARAȘ-SEVERIN – Cauzele au fost, în majoritate, depășirile neregulamentare și viteza excesivă. Pe lângă reținerea celor 35 de permise, peste weekend, oamenii legii au retras și 24 de certificate de înmatriculare!
CARAȘ-SEVERIN – E una din concluziile desprinse din controalele făcute de cei de la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială la mai multe cămine de bătrâni din Caraș-Severin!
REȘIȚA – Premiera spectacolului „Lecţia”, după Eugéne Ionesco, a avut loc sâmbătă seara pe scena Teatrului de Vest din Reşiţa. În distribuţie Denisse Moise, Florin Gabriel Ionescu şi Rusalina Bona. O dramă la finalul căreia actorii au primit flori, eşarfa în galben şi albastru arătând solidaritatea cu o altă dramă, mult mai mare, de pe scena vieţii!
PRIGOR – Primăria Prigor vrea utilități ca la oraș, cu fonduri asigurate prin Programul „Anghel Saligny”! În acest sens, au fost depuse trei proiecte în valoare totală de aproximativ 35 de milioane de lei!
REȘIȚA – Atleții Clubului Sportiv Universitatea Reșița au obținut rezultate foarte bune la Campionatul Național de Sală pentru tineret și seniori, din perioada 25-27 februarie, de la București!


