Teodora Geamănu, locul 5 pe țară - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Teodora Geamănu, legitimată la secția de judo a Muncitorului Reșița, a obținut sâmbătă, 26 februarie, locul 5, la finala pe țară a Campionatului Național, de la Arad, la categoria 52 de kg, cadeți!

Teodora Geamănu a câștigat două tururi, după care a pierdut înainte să fie cap de serie. A mers în recalificări, a câștigat încă un tur și a pierdut înainte de etapa pentru medalia de bronz. De la Muncitorul Reșița, Teodora Geamănu a fost singura care a participat. La această competiție au concurat aproximativ 350 de sportivi de la toate cluburile din țară. Legat de viitoarele competiții aș putea preciza faptul că programul este făcut până în luna mai. În acest interval de timp am mai avea competiții de zonă și de finale, la categoriile U16, U15, U14 și U13. La sfârșitul lunii martie vom avea finala pentru U16, la Satu Mare, pentru cei care se vor califica. La celelalte categorii concursurile se vor desfășura după Paște. La U16 și U14 sper că voi participa cu doi sportivi. Sperăm să se termine pandemia și să se desfășoare competițiile în condiții normale, deoarece anul trecut nu s-au desfășurat deloc concursuri pentru cei mici. De asemenea, clubul Muncitorul Reșița selecționează copii, cu vârste începând de la șase ani, care doresc să practice judo, zilnic, între orele 17:00-19:00, la sala de sport a Poliției”, a declarat antrenorul Dan Păștean.

JCS-Ștefan Moraru