Cupa veteranilor, pe pârtia Crucea de brazi - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

SEMENIC – Sâmbătă, în 5 martie, Asociația Prietenii Munților Reșița organizează competiția anuală dedicata seniorilor schiului, renumita Cupă a veteranilor, ajunsă oficial la cea de a 49-a ediție!

Sunt așteptați pe pârtie competitori cu vârste de peste 35 de ani. Concursul, organizat în trei probe, începe la ora 11, cu proba de SLALOM SPECIAL pe pârtia Crucea de brazi, urmată imediat, pe aceeaşi pârtie, de mult așteptata probă de „coborâre direct“ pe doage. Proba de schi fond va debuta la orele 13, cu start  tot de pe pârtia Crucea de brazi.  Înscrierile la concurs se vor face în foișorul cabanei Prietenii Munților, între orele 10 și 10.30.

„Premierea învingătorilor din probele de concurs și decernarea cupei unuia dintre veteranii schiului au loc în jurul orei 14.30 la cabană noastră. Din păcate, date fiind condițiile încă restrictive impuse de pandemie, am fost nevoiți să renunțăm la seara festivă, consacratul bal al veteranilor“, ne-a spus Dan Câmpan, de la Asociația Prietenii Munților.

JCS-L.A