DOMAȘNEA – În curând vor fi reluate lucrările la șantierul clădirii în care va funcționa Primăria Domașnea. Instituția se va…
CARAȘ-SEVERIN – În vreme ce unii reclamă vehiculele motorizate care părăsesc drumul, pentru a răvăși ariile protejate, primarul Reșiței spune că e doar vorba de incapacitatea organelor statului de a face ordine!
CIUCHICI – Zilele trecute, în urma unei sesizări, comisarii Gărzii de Mediu Caraş-Severin s-au deplasat în comuna Ciuchici, în vederea unei verificări. Împreună cu reprezentanţii unităţii administrativ-teritoriale, au fost verificate toate locaţiile, inclusiv cele menţionate în sesizare!
REȘIȚA – În anul competițional 2020, luptătorii legitimați la CSM și CSȘ Reșița au reușit să devină campioni naționali la toate categoriile de vârstă!
CARANSEBEȘ – Cantitatea impresionantă de articole pirotehnice a fost ridicată, joi, de la un tânăr de 21 de ani care…
ORAVIŢA – Chiar dacă în derularea acestui proiect, primarul Oraviţei a avut numai piedici, de la refuzul consilierilor până la fuga firmei de construcţii care a câştigat licitaţia, edilul nu a renunţat, iar căminul va fi refăcut!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Antrenorul Flavius Stoican a semnat cu CSM Reșița, iar în cadrul unei conferințe de presă pe care o va susține astăzi își va prezenta strategia și obiectivul pe care și l-a propus la întoarcerea în Valea Domanului!
CARAȘ-SEVERIN – Opoziția din Consiliul Județean a împiedicat Caraș Serv să facă deszăpeziri, astfel că utilajele AquaCaraș urmau să-i fie date cu destinație lui Remus Rof. Nelu Popa, însă, promite să le bată cu bestialitate planul!
CARAȘ-SEVERIN – 60, 90 sau 120 de zile de suspendare a dreptului de a conduce, plus amenzi între 870 și 1.160 de lei sau chiar dosar penal, asta riscă grăbiții, în funcție de urmări!
REȘIȚA – Partida dintre CSM Reșița și CSM Deva de sâmbătă, 20 noiembrie, s-a încheiat cu scorul de 4-1, iar rosso-nerii vor încheia anul 2021 pe primul loc în Seria a VII-a a Ligii 3!
EZERIȘ – Progresul Ezeriș a pierdut sâmbătă, 20 noiembrie, scor 0-3, jocul din deplasare, cu ACS Viitorul Șimian. După acest joc, cărășenii au picat pe locul 6, iar Șimianul a urcat pe 5!
LUPAC – AFC Voința Lupac a terminat la egalitate, scor 1-1, partida de sâmbătă, 20 noiembrie, cu CS Armata Aurul Brad, „lanterna roșie” a Seriei a VII-a!
CARAȘ-SEVERIN – Lucrările derulate de operatorul de apă în județ vor primi asistență tehnică de la o firmă din București!
REŞIŢA – Doi dintre pereţii care aparţin uzinei TMK Reşiţa prind culoare datorită unei picturi realizate de pictorul Marian Truţulescu. Lucrarea reprezintă un dragon de foc care compune pe întreaga lungime a peretelui o imagine pe orizontală, într-un singur registru!
CARANSEBEȘ – Utilajele și muncitorii celor de la Strabag au tras din greu vineri pentru a finaliza tronsonul de la Băcilă până la Liceul Pedagogic!
CARAȘ-SEVERIN – Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin se va afla, pentru un an de zile, în fruntea Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest, organismul ce coordonează activităţile de elaborare şi monitorizare ce decurg din politicile de dezvoltare regională!
REȘIȚA – Conform unui comunicat al I.P.J. Caraș-Severin, joi, 18 noiembrie, în jurul orei 23:30, polițiștii de la Poliția Municipiului Reșița au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat despre faptul că o persoană necunoscută i-a tăiat geaca cu un cuțit și i-a sustras portofelul din buzunar!
REȘIȚA – Gimnaștii de la lotul național de juniori, care se pregătesc la Reșița, au încheiat competițiile pe anul 2021, iar în această perioadă activitatea lor este evaluată de oficialii Federației Române de Gimnastică!
CARANSEBEȘ – Vorbim de peste 5 kilometri de rețea nouă de gaz, care ar trebui introdusă în trei zone ale municipiului Caransebeș!
