REȘIȚA – Mărșăluitorul reșițean Marius Cocioran este pregătit să facă performanță la ediția din acest an a Jocurilor Olimpice!
REȘIȚA – Este vorba despre donația făcută de către cei de la Titan Edilitara, din banii câștigați în instanță, recuperați de la Spitalul Județean, din care au dorit să returneze penalitățile de întârziere pentru facturile neplătite!
CARANSEBEȘ – Sute de caransebeșeni au participat noaptea trecută la slujbele de Înviere organizate la bisericile din municipiu. La Catedrala Episcopală, credincioșii au primit Lumina Învierii lui Iisus Hristos, adusă de la Ierusalim, de la episcopul Lucian, care la miezul noptii a rostit îndemnul: “Veniți de luați lumina!”
CARAȘ-SEVERIN – Numărul cărășenilor infectați de la debutul crizei a ajuns să depășească 400 de cazuri, iar cel al deceselor a crescut la 25!
ORAVIȚA – În această dimineață, în jurul orei 3.20, a fost cerută intervenția pompierilor militari orăvițeni la un incendiu ce…
REŞIŢA – Încă un pas spre lărgirea şi extinderea infrastructurii rutiere a fost făcut, municipalitatea cumpărând, cu intenţia demolării, cantonul CFR de pe strada Fântânilor, care va face loc unei noi artere care să degreveze traficul din zona barierei!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Primăria bate palma marți cu furnizorul noilor mijloace de transport. Este vorba despre BMC Truck & Bus S.A. din București, cu care primăria semnează contractul de furnizare având ca obiect achiziția de autobuze electrice, sistem de e-ticketing și stații de încărcare pentru terminalul din Piața Republicii și pentru autobaza care va fi construită în zona viitorului depou de tramvaie!
CARAŞ-SEVERIN – Două treimi din autoturismele înmatriculate în judeţ în luna martie au cel puţin 10 ani. Decana de vârstă a maşinilor aduse în Banatul Montan, ca ultimă etapă şi loc de evoluţie rutieră, este un autoturism fabricat în 1993!
CARAŞ-SEVERIN – Operatorul de apă scoate la licitație trei proiecte vizând infrastructura de apă din Reșița, Bocșa și Oțelu Roșu, valorând 84,14 milioane de lei!
CARANSEBEȘ – După un lung interimat al, de acum, fostului președinte, Andrei Ungur, liberalii caransebeșeni și-au ales ieri noua echipă de conducere, care are ca obiectiv în 2024 recâștigarea primăriei pe care au pierdut-o în toamna trecută!
MUNTELE MIC – Un DJ din Berlin și-a intitulat piesa chiar așa, „Țarcu”, după ce a văzut Munții Țarcu la invitația celor de la weSki. Toate scenele din videoclip au fost filmate în Munții Țarcu, în această iarnă, iar la final a ieșit ceva fain, așa cum spun bănățenii!
CARAŞ-SEVERIN – Preşedintele PNL Caraş-Severin, Marcel Vela, este indignat de faptul că aleşii locali liberali de la Oraviţa nu au fost prezenţi la şedinţa de joi în cadrul căreia preşedintele Consiliului Judeţean, Romeo Dunca, voia să prezinte proiectul pentru reabilitarea sanatoriului Marila. În cadrul şedinţei, consilierii orăviţeni trebuiau să aprobe transferul sanatoriul Marila în administrarea CNI!
BOCŞA – O tentativă de sinucidere a fost raportată astăzi la Bocşa, cineva dorind să se arunce de la etajul 4 dintr-un bloc de locuinţe. Salvatorii au ajuns de îndată la faţa locului, iar cei de la Poliţie au trimis un ofiţer specializat în tehnici de negociere!
CARAŞ-SEVERIN – Bunuri de peste 20.000 de lei au fost ridicate în urma acţiunilor derulate în Caraş-Severin şi în Timiş, la persoane bănuite că făceau afaceri ilegale cu alcool şi ţigări aduse de la sârbi!
REŞIŢA – Reşiţenii aşteaptă demult prima săpătură pentru tramvai, dar şi înfiriparea Funicular Aventura Park deasupra Centrului Civic. Ambele, împreună cu centrul multifuncţional de la 7 Noiembrie, sunt în proceduri de licitaţie!
BOCŞA – Administraţia locală promite continuarea programului investiţional, mergându-se în special pe zone de agrement!
REȘIȚA – Potrivit site-ului Federației Române de Fotbal, 15 cluburi, printre care și CSM Reșița, au solicitat și au primit certificatul pentru participarea în Liga 2, în sezonul 2021/2022. Decizia finală se va da, cel mai probabil, săptămâna viitoare!
CARAŞ-SEVERIN – Copila făcea baie în piscina din curtea casei şi, din motive încă nestabilite, s-a înecat. A fost solicitat ajutorul elicopterului SMURD, care a aterizat la ora 18.30 pe terenul de fotbal din comuna Ciuchici!
ORAVIŢA – Preşedintele CJ a fost joi la Oraviţa pentru a asista la şedinţa Consiliului Local, în cadrul căreia trebuia aprobat transferul sanatoriului de la Marila din administrarea Primăriei Oraviţa în cea a Companiei Naţionale de Investiţii. Surpriză însă: nu a fost întrunit cvorumul necesar aprobării transferului! Romeo Dunca este convins că la viitoarea şedinţă de Consiliu Local, proiectul va fi votat.





