REŞIŢA – Chiar şi aşa, şeful administrativului reşiţean nu este pregătit să renunţe la proiectul pentru Bârzava, cel cu ecluza,…
REȘIȚA – Doar pentru infrastructura stradală investiția se ridică la 2,56 milioane de lei, fără TVA. Lucru pe care primarul Ioan Popa l-a dezvăluit joi după- amiază, odată cu demararea lucrărilor!
REȘIȚA – După Caransebeș, și Reșița mărește taxele și impozitele cu 13,8% în corelație cu inflația. A fost unul dintre punctele de pe ordinea de zi a recentei ședințe de consiliu local, decizie luată de acum pentru anul fiscal următor!
CARAŞ-SEVERIN – Liderul Pro România, deputatul Ion Mocioalcă, ne-a făcut câteva declaraţii chiar înainte ca în parlamentul României să fie dezbătută moţiunea depusă de PSD împotriva Guvernului Orban!
CARANSEBEŞ – Cam așa s-au derulat lucrurile în finalul ședinței deliberativului local caransebeșean, când mai mulți aleși social-democrați i-au luat…
ZĂVOI – Un accident rutier s-a produs în această dimineaţă, în jurul orei 10.40, pe Valea Bistrei, la Zăvoi. Potrivit salvatorilor cărăşeni, în accident au fost implicate două autoturisme, un stâlp căzând pe una dintre maşini, iar două persoane au rămas încarcerate!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REŞIŢA – De vineri e oficial: Primăria Reşiţa s-a înscris în Programul privind casarea autovehiculelor uzate, iniţiat de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), solicitând finanţare pentru casarea a 500 de autoturisme!
REȘIȚA – CSM Reșița s-a impus vineri, 21 aprilie, cu scorul de 5-1 în deplasarea de la Crișul Chișineu Criș, în etapa a IV-a a play-off-ului Seriei a VIII-a! Înfrângerea din etapa trecută de la Ghiroda i-a făcut pe elevii lui Cheregi să nu aibă milă de Crișul, iar CSM a reușit o victorie de moral, având în vedere că urmează un alt meci tot în deplasare!
REȘIȚA – FC Progresul Ezeriș a câștigat vineri, 21 aprilie, cu scorul de 3-2, partida cu ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2, disputată pe stadionul Gloria, din etapa a IV-a a play-out-ului Seriei a VII-a!
CARAŞ-SEVERIN – Este situaţia îngrijorătoare a cazurilor raportate de violenţă în familie, comise la noi în judeţ, în prima jumătate a anului. Analizând victimele, putem observa că şi bărbaţii mai iau bătaie pe acasă!
CARAŞ-SEVERIN – La şedința extraordinară a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Intercom Deșeuri“ Caraș-Severin, desfăşurată zilele trecute, 67 de reprezentanți ai primăriilor din județ și-au desemnat un comitet director!
CARAŞ-SEVERIN – Deputatul Silviu Hurduzeu este de părere că situaţia oglindeşte încrederea pe care o mai are populaţia în actualul Guvern!
CARAȘ-SEVERIN – Timp de două luni, subofiţerii Nicuşor Iacob, Bogdan Ciurea, Damaschin Cotîrlă şi Lucian Ilica s-au pregătit intens pentru a se ridica la nivelul exigențelor instructorilor Centrului de Scafandri Constanța!
REȘIȚA – Proaspăt instalat în funcția de coordonator al secției de handbal a clubului CSM Reșița, Marius Bahan a precizat faptul că proiectul echipei se va baza pe tineri și că se va investi în copii!
CARAŞ-SEVERIN – Ritmul vaccinării împotriva COVID-19 rămâne lent la nivelul judeţului nostru. Potrivit raportării de marţi transmise de Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Caraş-Severin, săptămâna a început cu un număr de 326 de doze administrate luni!
BOCŞA – Promite primarul oraşului Bocşa, Mirel Pascu, după ce s-a ales cu oraşul spart de tot felul de lucrări sub semnul întrebării!
CARANSEBEȘ – E concluzia primarului Felix Borcean, după ce în consiliul local s-a creat o adevărată tevatură cu privire la un plan urbanistic zonal (PUZ) depus de un investitor care și-a ridicat o pensiune în apropierea centurii de ocolire. Edilul a propus respingerea PUZ-ului, raportul Urbanismului din primărie precizând că „nu pot fi inițiate și aprobate documentații care au ca scop intrarea în legalitate a unor construcții edificate fără autorizație de construire”!
OȚELU ROȘU – Antrenorul Adrian Lungu, de la Complex Gym Oțelu Roșu, a participat la finalul săptămânii trecute, la Petroșani, la o competiție cu un lot format din trei sportivi. Toți cei trei s-au întors acasă cu medaliile de aur la gât: Mihai Micșescu (22 de ani) la categoria 62 kg, Alexandru Carebia (8 ani) la categoria 26 kg și Marcus Aurelius Lungu (11 ani) la categoria 45 kg!
REŞIŢA – Un accident rutier s-a produs la intrare în Reşiţa, pe DN 58B, la Moniom, în care au fost implicate două autovehicule, un autoturism şi o autoutilitară!





