Caraş-Severin, Romania

ORAVIŢA – Au început lucrările de reabilitare şi modernizare a Şcolii Gimnaziale „Romul Ladea“, constructorul intervenind în forţă la diferite corpuri ale clădirii!

Se lucrează intens în aceste zile de foc la şcoală, lucrările, în valoare de aproximativ 20 de milioane de lei, urmând să dea o altă faţă procesului de educaţie din învăţământul gimnazial, primar şi preşcolar. Finanțat prin Programul Operaţional Regional (Regio-POR) 2014-2020, proiectul „Îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din orașul Oravița prin investiții în obiective educaționale și spații publice” prevede ample lucrări de reabilitare, modernizare și dotare, acestea fiind în plină desfășurare.

„Mai exact, precizează primarul Dumitru Ursu, se va interveni la diferite corpuri de clădire ale şcolii – spații destinate învățământului primar, gimnazial şi preşcolar, sală de sport – prin refacerea, respectiv consolidarea structurii de rezistență, refacerea șarpantei din lemn cu învelitoare din tablă profilată, izolarea planșeului peste etaj, a soclului şi a pereților, înlocuirea ferestrelor, refacerea termoizolației și hidroizolației, instalarea unui sistem de iluminat cu tehnologie LED, montarea de ventilo-convectoare pentru încălzire, refacerea tencuielilor interior/exterior, dotarea cu echipamente a sălilor de curs, a laboratoarelor şi atelierelor, vor fi achiziționate softuri educaționale și vor fi, de asemenea, amenajate de terenuri de sport“.

Edilul spune că odată cu acest proiect se mai face un pas pentru calitate în educaţie, lucrările urmând să transforme această instituţie de învăţământ într-una demnă de standardele europene. „Le mulțumim cadrelor didactice și copiilor, care ne-au ajutat să identificăm nevoile reale ale acestora, pentru a beneficia de educație de calitate și ne-au determinat astfel să elaborăm acest proiect. (…) Pentru că viitorul Oraviței e viitorul copiilor orăvițeni, această investiție va însemna un pas important spre creșterea calității actului educațional și spre condiții moderne de învățare, așa cum toți copiii merită“, a adăugat edilul oraşului cu patină imperială, Dumitru Ursu.

JCS-Alexandra Gorghiu