REŞIŢA – Parcare nouă, iluminat public, alei și mobilier urban modern! E schimbarea la față a zonei din spatele Blocului…
CARAȘ-SEVERIN – Sunt vizate localitățile Oravița, Ticvaniu Mare și Grădinari, respectiv Băile Herculane, Topleț și Mehadia. Este vorba despre contractele de lucrări nr. 3 și 4, parte din contractul mare de 1,03 miliarde de lei, semnat de AquaCaraș!
CARAŞ-SEVERIN – Comisia pentru învățământ din Camera Deputaților a finalizat dezbaterile pe Legile educației, urmând ca săptămâna aceasta să fie votate în plenul Camerei Deputaților, iar apoi vor intra la Senat, camera decizională, pentru dezbatere și vot final!
CARAŞ-SEVERIN – Alegerile locale din acest an chiar vor rămâne în memoria multora ca fiind unele dintre cele mai interesante, iar în unele comune cărășene rezultatele au fost dintre cele mai neaşteptate!
CARANSEBEȘ – Învinsa din campania pentru fotoliul de primar al Caransebeșului spune că municipiul are nevoie de fapte și că…
BĂILE HERCULANE – Bucuria rezultatelor alegerilor locale de la Băile Herculane, care l-au clasat câştigător pe Cristian Miclău, a fost dublată de emoţia semnării acestui important contract!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Senatorul social-democrat consideră depășit modelul cotei unice, preferând introducerea impozitării progresive!
REȘIȚA – CSM Reșița s-a impus miercuri, 3 mai, scor 3-0, cu Ghiroda și Giarmata Vii, în etapa VI-a a play-off-ului Seriei a VIII-a!
CARAȘ-SEVERIN – Asta este concluzia halucinantă a unui vot negativ dat de opoziția din Consiliul Județean modernizării drumurilor și dezvoltării din zona Borlova-Muntele Mic, stațiune turistică de interes național, de teamă ca nu cumva civilizarea drumurilor forestiere pentru turism să pună piedici exploatărilor de masă lemnoasă din pădurile zonei!
CARAȘ-SEVERIN – Conform reprezentanților Administrației Naționale de Meteorologie, vremea se va răci semnificativ în toată țara, în următoarele două săptămâni. În Banat urmează perioade ploioase, cu temperaturi minime chiar și de 12 grade!
MUNTELE MIC – „Trei tineri, trei ambulanțe și un ATV răsturnat“, titrează jandarmii cărăşeni. Doi cu posibile traumatisme la coloană, cel de-al treilea rănit uşor!
CARANSEBEȘ – Pistolul folosit a fost unul de tip airsoft, cu bile, însă chiar și așa magistrații au decis că agresorul trebuie să fie reținut. Totul s-a întâmplat sâmbătă spre duminică dimineața, în apropierea unui club de pe Calea Severinului!
REŞIȚA – Proiectul valorând 300 de milioane de euro urmăreşte modernizarea căii ferate Reşiţa-Timişoara, cu extensie către Stamora Moraviţa. A fost din nou scoasă la licitaţie întocmirea studiului de fezabilitate, valorând 3,3 milioane de euro!
REȘIȚA – Viaţa ne mai ridică un zid, orizontul mai creionează câte o fereastră, zâmbetul mai ascunde câte o poveste, lacrima tremură în câte o frământare… Există clipe în care ni se pare că avem lumea la picioare. Să nu le ratăm. Limitele sunt inventate de noi, iar voinţa le doboară.
CARAŞ-SEVERIN – Asta în condiţiile în care Ministerul Finanţelor a primit undă verde să acorde asemenea împrumuturi UAT-urilor din Trezoreria Statului!
CARAŞ-SEVERIN – Cam asta spuneau agenţii economici care evitau contractele cu judeţul nostru. „În judeţul Caraş, treaba va merge!“, a spus preşedintele CJ, Romeo Dunca, referindu-se la evoluţia surprinzătoare a AquaCaraş, unde nu mai lucrează oameni care doar încasează bani, iar angajările se fac pe proceduri, nu pe vorbe!
CARANSEBEȘ – Sâmbătă, 21 august, începând cu ora 9, pe Stadionul Municipal din parcul caransebeşean Teiuş s-a desfăşurat cea de a VIII-a ediţie a tradiţionalei, de-acum, întreceri fotbalistice Stelele Banatului!
CARAŞ-SEVERIN – Noul an şcolar va începe cu patru grădiniţe mai puţin, fără două şcoli, cu o grădiniţă nouă şi cu trei unităţi… coborâte în grad!
GLIMBOCA – În momentul de faţă, la Glimboca se află în derulare mai multe proiecte care, odată finalizate, vor schimba mult în bine faţa comunei!





