Caraş-Severin, Romania

MUNTELE MIC – „Trei tineri, trei ambulanțe și un ATV răsturnat“, titrează jandarmii cărăşeni. Doi cu posibile traumatisme la coloană, cel de-al treilea rănit uşor!

Din păcate, pentru trei tineri din județul Timiș, plimbarea pe timpul nopții cu ATV-ul a avut urmări grave. Patrula de jandarmi montani, pe timpul desfășurării activității de patrulare pe traseele montane, a observat pe drumul către Crucea Eroilor din stațiunea Muntele Mic un grup de persoane care se aflau pe partea carosabilă. La sosirea jandarmilor la fața locului, un medic și o asistentă care făceau parte din grupul de prieteni al tinerilor acordau primul ajutor, reușind să stabilizeze victimele unui accident.

Din celor relatate, cei trei turiști au plecat de la locul de cazare să se plimbe cu ATV-ul pe timpul nopții prin stațiune, dar lipsa experienței, nerespectarea numărului de pasageri și neadaptarea vitezei au făcut ca plimbarea să se încheie într-un mod nefericit.
Conducătorul ATV-ului, un tânăr în vârstă de 18 ani, a pierdut controlul autovehiculului, ieșind de pe partea carosabilă și răsturnându-se în rigola de pe marginea drumului. La fața locului au fost solicitate trei ambulanțe pentru a transporta persoanele în cauză la unitatea de primiri urgențe.

„Din primele informații, conducătorul și una dintre tinerele care se aflau pe ATV au suferit leziuni ale coloanei, iar cea de-a treia persoană s-a ales doar cu leziuni minore. În această perioadă a concediilor tot mai mulți tineri aleg să-și petreacă timpul liber folosind ATV-uri sau motociclete de enduro, fără echipament adecvat și fără să adopte o conduită preventivă, însă, atunci când conduci astfel de autovehicule nu este vorba doar de plăcere, este nevoie de responsabilitate și de conștientizare a pericolelor ce pot apărea pe timpul deplasării“, informează jandarmii cărăşeni.

JCS-A.M.