REȘIȚA – Începând din această săptămână, la Staţionarul 2 este funcțional un nou aparat computer tomograf!
REȘIȚA – Fostul jucător și antrenor de la Metalul Reșița, prof. Dan Firițeanu, a murit la vârsta de 74 de ani!
GLIMBOCA – Cele două vehicule s-ar fi pupat în drum spre mânăstire, după ce unul dintre șoferi a tăiat o curbă, izbindu-se frontal de celălalt. În pofida încarcerării, șoferul camionetei n-a pățit nimic, refuzând internarea!
REŞIŢA – Promite primarul Nelu Popa, spunând că acum patru ani şi jumătate a preluat un oraş depresiv. De unde…
CARAŞ-SEVERIN – Asta susţine Romeo Dunca, preşedintele Consiliului Judeţean, care, în vederea găsirii unor soluţii privind protejarea mediului şi dezvoltarea turistică a staţiunilor montane din judeţ, s-a întâlnit la sediul Palatului Administrativ cu mai mulți oficiali cărășeni!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – E vorba despre pensionarii din judeţ ale căror venituri lunare se situează sub valoarea de 1.125 lei!
CARAȘ-SEVERIN – Vestea cea bună este dată de senatorul Marcel Vela, care a ținut să mulțumească Guvernului pentru decizie și să-i felicite pe președintele Consiliului Județean, Romeo Dunca, și pe primarul Reșiței, Ioan Popa, promotorii acestui proiect!
CARANSEBEȘ – Omul de afaceri Ioan Cârpaci și soția acestuia s-au ales cu control judiciar pe o durată de 60 de zile, după perchezițiile și audierile care au avut loc miercuri într-un dosar privind fraudarea fondurilor europene. În cauză, se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane!
REŞIŢA – Dezvoltarea Reşiţei depinde de Programul Naţional „Anghel Saligny“, 13 cereri de finanţare urmând să fie depuse de municipalitate pentru a obţine bani de la Guvern, în vederea realizării obiectivelor de investiţii!
CARAŞ-SEVERIN – Este vorba despre activitatea poliţiştilor de frontieră cărăşeni care, în lunile iulie, august şi septembrie, au observat, interceptat, somat şi oprit la linia de frontieră 488 de persoane ce veneau din Serbia şi voiau să treacă ilegal graniţa!
CARAȘ-SEVERIN – AFC Voința Lupac va juca vineri, 29 octombrie, de la ora 15:00, în deplasare, cu CSM Deva, formația de pe locul 2!
CARAȘ-SEVERIN – Deputații Dumitru Rujan (PNL) și Silviu Hurduzeu (PSD) au salutat la unison aprobarea în Camera Deputaților, for decizional, a proiectului de lege prin care românii nu sunt lăsați la cheremul furnizorilor de energie elctrică și gaze naturale!
REŞIŢA – Se lucrează de ceva timp la podul sudat din municipiul Reşiţa, lucrările au mai stat, iar s-au început şi tot aşa! De fapt, toate se leagă de sumele necesare pentru finalizarea lucrărilor la obiectivul de investiţii „Primul pod sudat din Europa-Municipiul Reşiţa, judeţul Caraş-Severin“!
REȘIȚA – De la Clubul Sportiv Municipal Reșița, sportivii Darian Trulea (categoria 46 de kg) şi Florin Mihăilă (categoria 70 de kg) ar fi trebuit să participe la finala Campionatului Național de juniori, la box. Competiția ar fi trebuit să aibă loc la Târgu Jiu!
CARANSEBEȘ – Atleta din Caransebeș a câștigat cursa de 21 de km, iar pentru ea urmează Campionatul European de cros, ce va avea loc în Irlanda!
CARAŞ-SEVERIN – Două comune din judeţ sunt cadastrate în proporţie de 100%: Berzovia şi Măureni. Ieri, 12.035 de proprietari de imobile din comuna Berzovia au primit noile cărţi funciare!
HERCULANE – Proiectul tinerilor arhitecţi timişoreni de reabilitare a clădirilor Băile Neptun este prezentat la Expo Dubai, alături de alte proiecte culturale din România!
CARANSEBEȘ – Reputatul medic infecționist timișorean, cu origini în satul Dalci, de la poalele Muntelui Mic, a stabilit un parteneriat cu Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC) pentru un program de telemedicină!





