CARAȘ-SEVERIN – Aceștia au intervenit la două incendii produse în noaptea de luni spre marți, unul la o casă din Cireșa, altul la o firmă din Teregova. Ambele au avut o cauză comună: scurtcircuitul electric!
REȘIȚA – La finalul săptămânii trecute, cinci înotători de la Clubul Sportiv Școlar Reșița au participat, la Bacău, la Campionatul Național de Poliatlon, copii 10-11 ani!
REŞIŢA – Câte vehicule dețineți, care e scopul principal al deplasărilor sau ce mod de transport preferați, sunt doar câteva din întrebările la care municipalitatea așteaptă răspunsul reșițenilor pentru un transport modern și civilizat!
CARAŞ-SEVERIN – Asta susţine deputatul cărăşean Marius Damian, care se întreabă de ce ministrul Investiţiilor mai este ţinut pe funcţie!
REŞIŢA – Tatian Diaconu, CEO Nhood & Ceetrus spune că, în 10-15 ani, când mall-ul, cu zona de retail şi de rezidenţial vor fi gata, Mociurul va deveni, fără exagerare, noul centru al oraşului!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Deputatul social-democrat cărășean a reacționat dur la acuzațiile liberalilor, care privesc ca pe o declarație de război pesedizarea voluntară a unora dintre primarii PNL!
BOLVAȘNIȚA – Nu, n-a câștigat primarul la loterie, ci un proiect al comunei a reușit să obțină, miercuri, 15 noiembrie, semnătura ministrului Dezvoltării, alături de alte 48 de proiecte, însumând o finanțare de 437,53 de milioane de lei, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny“!
REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat miercuri, 15 noiembrie, cu scorul de 36-25 (17-7) cu CSU Craiova și vrea revanșa contra celor de la CSM Făgăraș!
TÂRNOVA – Sau 660.000 lei pentru elevii din Târnova și corigență pentru constructorul de la căminul cultural. Suma de mai sus reprezintă valoarea totală a două proiecte, pe care primăria le-a depus mai demult și care, recent, au primit finanțare europeană!
CARANSEBEȘ – După ce primarul Felix Borcean anunța zilele trecute regândirea spațiilor verzi din Caransebeș, angajații municipalității au și trecut la fapte!
CARAȘ-SEVERIN – Aproape 4 milioane de lei, alocați de la București comunelor Sasca Montană și Coronini! Concret, este vorba despre 2,61 milioane de lei pentru Sasca Montană și 1,159 milioane de lei pentru Coronini, informație publicată în 12 aprilie pe site-ul Ministerului Dezvoltării!
REȘIȚA – Este imortalizat pe pânză ca element al industriei, definitoriu în dialogul dintre om și natură. Descriem astfel expoziția „LESSON for the other side” a artistului Dani Brici, care va fi vernisată pe 14 aprilie, la ora 18:00, la Muzeul Banatului Montan!
CARAȘ-SEVERIN – Femeile, toate fără studii, cu doar 8 clase, sunt și foarte tinere, și au putut beneficia de oferta unei companii specializate în prelucrarea butucului de fag!
CARANSEBEȘ – În acest sens, a fost nevoie și de votul consilierilor locali, care au aprobat fără să stea prea mult pe gânduri cele trei inițiative ale Primăriei Caransebeș!
CARAȘ-SEVERIN – Reprezentantul filialei românești a investitorului turc de la Moldova Nouă a prezentat, astăzi, sub cupola palatului prefectural cărășean, care este stadiul actual al lucrurilor din Clisură!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul cărășean Dumitru Rujan a explicat măsurile din pachetul adoptat de Guvern și care sunt implicațiile acestora inclusiv în județul nostru!
REȘIȚA – Elevii de la Liceul „Traian Lalescu” îl cunosc bine pe Ovidiu Bădescu, profesor implicat în Proiectul SuperTeach ca facilitator de Mentalitate Deschisă în Educație (MDE)!
CARAȘ-SEVERIN – Cantitatea impresionantă a fost strânsă de drumarii de la Secția de Drumuri Naționale Caransebeș, în primele 3 luni ale acestui an!
