Caraş-Severin, Romania
Caraş-Severin, Romania













Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

REŞIŢA – Suntem şi bogaţi, şi frumoşi iar în vis putem fi şi fericiţi. E timpul să mergem la culcare. O spuse Fanny privind spre cei doi bărbaţi atrăgători din faţa ei. Lette şi Karlmann păreau să fi găsit cheia succesului după ce chirurgia plastică le-a dat chipuri de invidiat, iar compania la care lucrează îi plăteşte regeşte. Şi totuşi iată-i faţă-n faţă pe acoperişul unui zgârie-nori, privindu-se ca-n oglindă după ce bisturiul le-a modelat şi chipurile, şi cariera!

CARAȘ-SEVERIN – …pentru a adormi în altele şi mai elaborate. Sau refugiul într-o realitate virtuală care să aducă fericirea. Sau iluzia ei… Aşa am putea descrie, pe scurt, subiectul ultimei premiere a Teatrului de Vest din Reşiţa. Spectacolul „Amka” s-a jucat pe scena reşiţeană în zilele de 15, 16 şi 17 noiembrie. Astăzi, de la ora 18:00, se joacă pe scena casei de cultură din Caransebeş!

EZERIȘ – Elevii lui Dorian Arbănaș vor juca sâmbătă, 20 noiembrie, în deplasare, cu ACS Viitorul Șimian. Obiectivul cărășenilor la acest meci este să obțină minimum un punct și să rămână și după această etapă a XIII-a pe locul 5. Ezerișuș are 15 puncte, în timp ce Șimianul este pe 6, cu 13 puncte!