Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Turiştii, elevii şi studenţii au de acum posibilitatea parcurgerii unui nou traseu tematic în incinta Parcului Naţional Semenic-Cheile Caraşului. Administrația parcului a finalizat recent amenajarea traseului a cărui lungime este de 3,5 km, acesta fiind situat pe Valea Bârzavei, între Crivaia și Vila Klaus, UAT Văliug!

REȘIȚA – Campionatul Național de marș pentru seniori, tineret, juniori I, juniori II, juniori III, copii I și copii II va avea loc sâmbătă, 20 februarie, la Timișoara, în jurul arenei Dan Păltinișanu. Acest concurs va fi și unul de selecție pentru Campionatele Balcanice ce vor avea loc peste trei săptămâni, în Antalya (Turcia)!

POIANA BUCHIN – Suntem în anotimpul rece, iar acest lucru implică încălzirea locuinței. De cele mai multe ori, în satele din județul nostru oamenii folosesc materialul lemnos ca și combustibil primar pentru încălzire, un lucru normal și firesc, dar materialul lemnos trebuie achiziționat în mod legal, așa cum o fac cei mai mulți dintre cetățeni!

Caraş-Severin, Romania













Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

REȘIȚA – La Sala Polivalentă din Reșița s-a desfășurat sâmbătă, 11 decembrie, turneul de fotbal feminin dedicat junioarelor U18, „Banat Football Fest”. La această competiție s-au aliniat la start patru echipe de junioare: Colegiul Național „Traian Lalescu” Reșița, Banat Girls, Old Banat Girls și Baby Banat Girls. La final s-a impus ultima echipă menționată!