CARANSEBEȘ – Sancțiunile au fost aplicate unui bărbat de 30 de ani, domiciliat în Caransebeș, pe fondul nerespectării măsurii carantinei. …
REȘIȚA – ACS Banat Girls a remizat duminică, 14 martie, scor 1-1, în deplasare, cu Selena Constanța. Scorul a fost deschis de gazde în minutul 35 prin Niculina Volimăreanu, iar fotbalistele reșițene au reușit să egaleze pe final de joc, în minutul 87, prin Violeta Mitsul!
REȘIȚA – Șeful administrativului reșițean s-a vaccinat împotriva Covid-19, la unul din centrele de vaccinare din municipiu!
REŞIŢA – Aceasta a fost decizia luată de consilierii locali, cu privire la prelungirea cererilor pentru construcţiile provizorii aflate în proximitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Formula în care va avea loc acest lucru va fi decisă, desigur, de rezultatul alegerilor de anul viitor! E convingerea exprimată de Alina Gorghiu, în calitate de senator şi vicepreşedinte PNL, în cadrul conferinţei de presă susţinute la Reşiţa, alături de Marcel Vela, liderul filialei judeţene a PNL.
REŞIŢA – Cu bani din PNRR, administraţia locală de pe Bârzava va reabilita Cinema Dacia, valoarea totală a investiţiei ridicându-se la peste 9 milioane de lei!
REȘIȚA – Andrada Dință și Denisa Pintiliciuc sunt cele două mici luptătoare de la Reșița care au participat recent la o acțiune de căutare de talente, organizată de Federația Română de Lupte la București!
CARAȘ-SEVERIN – În acest sfârșit de săptămână, peste 400 de polițiști s-au aflat la datorie pe raza județului Caraș-Severin!
CARAŞ-SEVERIN – După vacanţa de sărbători, începând de luni, 3 ianuarie, elevii au început şcoala, mai exact cei din învăţământul gimnazial şi cel liceal. Preşcolarii din grădiniţe şi cei din ciclu primar vor începe cursurile în data de 10 ianuarie!
CARANSEBEŞ – Directorul AquaCaraş susţine că face tot posibilul pentru ca noua uzină de apă să fie dată în funcţiune, iar apa furnizată locuitorilor municipiului este tratată zilnic!
REȘIȚA – Vacanța s-a terminat repede pentru cei mai buni mărșăluitori reșițeni! Încă din primele zile ale anului 2022, Narcis Mihăilă și Marius Cocioran au plecat în cantonament, în Portugalia!
REȘIȚA – Echipa de seniori din Liga a IV-a și grupele de juniori ale clubului ACS Mundo Reșița au reluat pregătirea luni, 3 ianuarie!
REȘIȚA – Echipa de fotbal american fondată de Raul Siladi s-a întărit cu un nou jucător, Jacquél Watson, sportiv cu experiență internațională!
CARAȘ-SEVERIN – Afirmația aparține președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, și are la bază creșterea datoriilor spitalului în ultimul an!
ORAVIŢA – Aşa cum şi-au propus încă din 2021, autorităţile locale din Oraviţa se află într-un nou stadiu pentru renovarea clădirii Liceului Teoretic „General Dragalina“!
REȘIȚA – Panoul din imagine a fost amplasat pe malul râului Bârzava, în fața vilei Koch. Aceasta găzduiește Casa Corpului Didactic, fiind una dintre clădirile simbol ale Reșiței. În total, șase asemenea panouri vor fi amplasate în oraș, în cadrul proiectului de realizare a unui muzeu virtual al Reșiței!
REȘIȚA – Licitația a fost relansată de Primăria Reșița pe SICAP în ultima zi a anului trecut, iar banii sunt pentru construcția unui terminal multimodal și alte lucrări de infrastructură, totul sub titulatura „Lucrări de execuție a proiectului P3 – Înnoirea parcului de material rulant al operatorului de transport, inclusiv implementarea Sistemului Automat de Taxare și a Sistemului de Management al Flotei și crearea sistemului de informare dinamică a călătorilor în stații și vehicule”.





