CARAȘ-SEVERIN – Indemnizația de șomaj a fost majorată ca urmare a indexării valorii indicatorului social de referință, lucru produs acum,…
OȚELU ROȘU – După o ceartă în familie, tânărul a recurs la gestul necugetat de a se urca pe un stâlp de înaltă tensiune pentru a-și pune capăt zilelor. Spectacolul a fost oprit la timp și sancționat de polițiști!
CARANSEBEȘ – Jucătoarea născută și crescută la Caransebeș, cetățean de onoare al municipiului gugulan, s-a calificat în turul al doilea al turneului de Grand Slam de la New York, US Open!
REŞIŢA – Un accident între un camion şi un autoturism, produs pe DJ 581 Reşiţa-Lupac, a fost raportat la 112. În autoturism, o persoană a rămas încarcerată. Au intervenit salvatorii cărăşeni, cu o autospecială, şi trei echipaje de la Ambulanţă. În urma accidentului, au existat trei victime, care au fost preluate de salvări. Circulaţia este blocată pe ambele sensuri!
REŞIŢA – Aleşii reşiţenilor s-au văzut nevoiţi să voteze, la cerere, ruperea înţelegerii pentru proiectul de clustere şi inovare de…
CARAŞ-SEVERIN – 20 de saci de resturi menajere au fost colectați de echipa de voluntari interni CEZ. Zona ecologizată este una dintre sursele importante de energie verde din județ!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Handbaliștii de la CSM Reșița au câștigat la pas amicalul cu Unirea Sânnicolau Mare, cu scorul de 46-31 (21-16), în al doilea amical al perioadei de pregătire!
CARANSEBEȘ – Gugulan MTB&RUN va avea loc în 9 și 10 septembrie pe traseele din jurul Caransebeșului. Vor fi două zile de sport și distracție pentru cei care vin în Parcul Teiuș, acolo unde e „cartierul general” al competiției ajunse la ediția cu numărul 4!
CARAȘ-SEVERIN – Salvatorii cărășeni au fost chemați să intervină, sâmbătă după-amiază, la trei accidente rutiere, în județ!
ADVERTORIAL. Brandul Calvin Klein este cunoscut în întreaga lume pentru stilul său caracteristic de simplitate de înaltă clasă. Designerul must-have este cel mai cunoscut pentru liniile de lenjerie intimă și pentru o colecție de parfumuri atemporale, cum ar fi Euphoria, Truth și Eternity.
MAPAMOND – În Caraş-Severin, pe lângă cei 17 de la Bănia, au mai sosit 19 refugiaţi, dintre care 11 sunt adulţi şi 8 sunt minori, fiind cazaţi la Zăgujeni!
CARAȘ-SEVERIN – Mâine, 8 martie, potrivit spuselor președintelui Klaus Iohannis, se încheie perioada stării de alertă din cauza pandemiei de Covid-19. România s-a aflat în stare de urgență în perioada 16 martie – 14 mai 2020, iar din 15 mai 2020 până în prezent – în stare de alertă!
REŞIŢA – Primăria Reşiţa e pregătită pentru a găzdui refugiaţi ucrainieni în căminele liceelor!
SACU – Şi asta pentru că nicio firmă nu doreşte să se apuce de lucrarea ce prevede montarea a 10 stâlpi fotovoltaici cu camere video în parcul dendrologic din comună!
REȘIȚA – A XXIX-a ediție a tradiționalei Cupe Banzai la karate a avut loc la finalul săptămânii trecute, la Arad, unde s-au aliniat la start aproximativ 550 de sportivi, de la 30 de cluburi! Printre aceștia s-au numărat și cei de la Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița, coordonați de maestrul Zoltan Lipan!
REȘIȚA – Voința Lupac a pierdut sâmbătă, 5 martie, scor 2-6, amicalul cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii, ultimul înainte de reluarea campionatului Ligii 3!
REȘIȚA – Sportivii de la CSM Reșița, pregătiți de antrenorul Gheorghe Cîrlea, au participat la finalul săptămânii trecute la Cupa Revitalia, de la Deva! Tinerii kickboxeri au reușit să câștige cinci medalii, trei de aur și două de bronz!
ILOVA – Un accident rutier produs pe E70, între Slatina-Timiș și Bucoșnița, la intersecție cu drumul spre Ilova, a fost raportat în această după-amiază la 112!
REȘIȚA – Potențialul turistic al zonei a fost prezentat ambasadorului Austriei de către prefectul Ioan Dragomir!
