Pădurea de servere de pe Valea Ţerovei a fost „defrişată“ - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Aleşii reşiţenilor s-au văzut nevoiţi să voteze, la cerere, ruperea înţelegerii pentru proiectul de clustere şi inovare de pe Valea Ţerovei, cel cu pădurea de servere, cu platformele de testare pentru securitate cibernetică şi tehnologii de cloud!

În şedinţa ordinară de miercuri, 26 mai, a fost revocată asocierea încheiată acum un an între Municipiul Reşiţa şi Asociaţia Română pentru Industria Electronică şi Software (ARIES), filiala Timişoara, în vederea realizării proiectului „Platforme de testare pentru cybersecurity şi tehnologii cloud“, proiect pentru clustere şi inovare prins în Acţiunea Mari infrastructuri de cercetare şi dezvoltare.

Anul trecut se vorbea despre un teren pentru o hală (de tip P, din fonduri nerambursabile), format din şapte parcele totalizând aproape 13.000 de metri pătraţi, unde s-ar fi făcut investiţia care ar fi atras angajarea, în primă fază, a 50-100 de IT-işti.

„Municipiul Reşiţa a avut în vedere, în momentul iniţierii acestui proiect, faptul că clusterele reprezintă în momentul de faţă o soluţie reală pentru dezvoltarea economică a României, fapt ce a fost certificat şi de distinsa doamnă Mihaela Cornelia Dan, din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti“, informează, în Referatul de aprobare, primarul Ioan Popa.

Ei, bine, lucrurile s-au schimbat odată cu o adresă transmisă de ARIES Timişoara în 25 mai, înregistrată la Reşiţa în 26 mai, dată la care a şi fost luată în discuţie de consiliul local. Prin document, municipalitatea era informată că ARIES Timişoara „se află momentan în imposibilitatea de a demara şi continua proiectul, sens în care doreşte revocarea hotărârii“ de asociere. Lucru care s-a şi întâmplat, pădurea de servere fiind scoasă momentan din orizonturile investiţionale ale Reşiţei.

JCS-A.M.

3 Comentarii

  1. A avut soarta investiției firmei Tesla, minciuna cu care a fost ales Popa în primul mandat! Va avea aceiasi soarta și trenul tramvai, noul spital județean și „pădurea” de poduri peste Barzava! Mai rămâne aeroportul din Govandari, baze pe Luna și pe Marte, proiecte cu care va vor mai păcăli odată la următoarele alegeri, Popa și Dunca!

  2. Inca un balon de sapun s-a spart.UE vrea digitalizare si investitii eco iar noi ne vom da pe tiroliana si pe puntea de sticla!Ce frumos,tara arde,indatorata pana-n gat, iar Domunul Popa se piaptana.Pacat ca risipim banii europeni pe distractie,in cel mai bun caz, dar ne miram ca de sute de ani suntem la coada Europei.Va veni vremea cand primariile vor fi obligate sa se autofinanteze si sa vezi atunci cresteri de taxe si impozite,cresteri care vor duce la parasirea locuintelor si migarea in alte locuri mai bune.

  3. Johann Nicolescu Reply

    E bine ca oamenii isi dau tot mai mult de bla-bla-urile lu Ioan Popa. Cu Taitelu la conducerea Resitei si cu Dunca la conducerea judetului Caras-Severin nu se va face nicio investitie nici in oras, nici in judet.

Adaugă comentariu