Ziua 12 de război! Peste 1,5 milioane ucraineni au fugit! - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

MAPAMOND – În Caraş-Severin, pe lângă cei 17 de la Bănia, au mai sosit 19 refugiaţi, dintre care 11 sunt adulţi şi 8 sunt minori, fiind cazaţi la Zăgujeni!

Ucraina va cere azi Instanței Supreme a Națiunilor Unite să emită o hotărâre de urgență prin care să solicite Rusiei să-și oprească invazia, argumentând că justificarea Moscovei pentru atac se bazează pe o interpretare eronată a legii genocidului, relatează Reuters.

O altă rundă de discuții dintre Ucraina și Rusia este programată luni, potrivit oficialilor ucraineni. Cu toate acestea, într-o conversație telefonică cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan, Putin a spus că conflictul va înceta doar dacă Ucraina încetează lupta și îndeplinește cerințele. Președintele rus a mai spus că negociatorii Ucrainei ar trebui să adopte o abordare mai „constructivă” în discuțiile cu Moscova, pentru a ține cont de realitatea de pe teren.

Ucraina a declarat că nu este dispusă să facă compromisuri cu privire la integritatea sa teritorială. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a ținut duminică seară un discurs puternic adresat națiunii sale, avertizând trupele ruse că îi va pedepsi pe cei care au comis atrocități în Ucraina. „Nu vom ierta. Nu vom uita. Îi vom pedepsi pe toți cei care au comis atrocități în acest război pe pământul nostru”, a transmis Zelenski, citat de Ukrinform.net. De asemenea, președintele ucrainean i-a criticat pe liderii occidentali pentru că nu au răspuns nicicum la anunțurile făcute de Ministerul rus al Apărării care a spus că vrea să lovească în complexul militar-industrial al țării.

Consecințele financiare ale războiului din Ucraina încep să se facă resimțite după nici două săptămâni. Prețul petrolului a crescut cu peste 10% și se apropie de un nivel record. Încă o tură de scumpiri a alimentelor de bază. Duminică, mai mulți diplomați ruși au fost expulzați de Statele Unite ale Americii. Avionul care îi transporta a părăsit Aeroportul Internațional John F. Kennedy din New York, cu destinația Moscova, conform Reuters.

Peste 4.300 de persoane au fost arestate în Rusia după ce au ieșit în stradă în 21 de orașe pentru a condamna invadarea Ucrainei de către Vladimir Putin.

JCS-L.A.