CARANSEBEŞ – Deocamdată, tot în scripte, pentru că, faptic, nici urmă de rețele de gaz în localitatea ce aparține de…
REȘIȚA – Al doilea eveniment din cadrul proiectului Reșița inspirațională îl are ca invitat pe Horia-Roman Patapievici. Cum gândim lumea de azi? Europa și Creștinismul – vineri 20 octombrie, ora 18.00, Aula Eftimie Murgu, Centrul Universitar UBB Reșița!
CARANSEBEŞ – Construcția în valoare de peste 20 de milioane de lei va fi realizată de o firmă din București, banii fiind asigurați de Compania Națională de Investiții! Primarul Felix Borcean a semnat vineri autorizația de construire pentru bazinul acoperit de înot care va fi amplasat în incinta actualului ștrandului municipal din Parcul Teiuș!
BĂUŢAR – Despre Via Transilvanica se vorbeşte tot mai mult în ultima vreme, poate şi fiindcă termenul la care proiectul Asociaţiei „Tăşuleasa Social” va fi inaugurat este tot mai aproape, cu fiecare zi!
REȘIȚA – CSM Reșița a pierdut miercuri, 14 iulie, scor 0-2, partida amicală disputată împotriva echipei SSU Politehnica Timișoara pe…
REŞIŢA – Potrivit edilului, anveloparea ar fi şansa pentru aceste edificii. Se dă deja drumul la 14 scări de bloc, pe vechiul ciclu de finanţare. Urmează altele, fapt pentru care primarul Ioan Popa face apel la reşiţeni, să facă demersurile necesare!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Mai multe instituții cu atribuții în domeniu și-au dat mâna pentru acțiuni în toată regula, având ca rezultate confiscarea a peste 600 de metri cubi de material lemnos și amenzi de 80.000 de lei!
CARANSEBEȘ – 40 de elevi din Caransebeș cu rezultate excelente la olimpiadele și concursurile naționale din anul școlar 2022-2023 au fost răsplătiți de municipalitate într-o festivitate la sediul primăriei. Amfitrion, primarul Felix Borcean, care i-a întâmpinat pe elevi și pe părinții și profesorii acestora în Aula „1 Decembrie 1918”!
REȘIȚA – CSM Reșița va întâlni sâmbătă, 7 octombrie, de la ora 11, în deplasare, formația CS Mioveni, în etapa a IX-a a Ligii 2! Chiar dacă are doi jucători indisponibili pentru această partidă, antrenorul Flavius Stoican are încredere că echipa sa poate scoate un rezultat pozitiv în fața unei echipe cu pretenții la promovarea în Superligă!
MOLDOVA NOUĂ – Primăria Moldova Nouă a alocat recent peste 180.000 lei din bugetul local pentru amenajarea unui teren de sport şi a mai multor locuri de parcare pe strada 1 Decembrie 1918!
REŞIŢA – Şedinţa de îndată a Consiliului Local Reşiţa, desfăşurată zilele trecute, a avut pe ordinea de zi un punct ce a vizat Cinematograful Dacia din municipiu. Aleşii locali au decis depunerea proiectului pentru reabilitarea şi eficientizarea energetică a acestui obiectiv, în vederea finanţării prin PNRR!
REȘIȚA – Denumim astfel expoziția vernisată recent la Muzeul Banatului Montan de artistul reșițean Daniel Brici. Lucrările expuse au ca temă fumul, pe care curatorul Andreea Foanene îl vede precum o legătură între pământ și cer, dar și ca pe un liant între timpul istoric și prezent. „Anatomia focului” este lucrarea principală a expoziției unui artist cunoscut mai mult în Europa decât în orașul său!
REȘIȚA – Municipalitatea reșițeană ne informează că face demersurile necesare pentru extinderea rețelei de gaze naturale în localitățile aparținătoare ale urbei!
TEREGOVA – În urmă cu câteva minute a fost anunțat la 112 un grav accident rutier în apropiere de Teregova! Au fost implicate trei mașini, salvatorii numărând mai multe victime, majoritatea copii!
CARANSEBEȘ – Puțin cam murdară, statuia din Parcul Dragalina a fost spălată vineri dimineața de angajații municipalității!
CARAȘ-SEVERIN – Consilierul județean a cerut asta public, pentru patru ani, dar nu pentru vreun birou oficial, ci pentru a-l folosi în interes personal, pentru a-și ține acolo zilele și petrecerile acolo, sub cupola City Center, cel mai nou și modern imobil din Centrul Civic al Reșiței!
CARAȘ-SEVERIN – S-au verificat condițiile de păstrare, cantitățile consumate și mai ales banii guvernamentali cheltuiți!
LUPAC – AFC Voința Lupac va juca sâmbătă, 16 aprilie, de la ora 17:00, acasă cu CSM Reșița, în etapa a III-a a play-off-ului Ligii a III-a, Seria a VII-a!
CARAȘ-SEVERIN – Spunem asta pentru că, deși la noi pandemia și-a închis prăvăliile, s-a decis ca minunea închiderii centrelor de vaccinare să nu se mai facă acum, la mijlocul lui aprilie, ci… data viitoare, cine știe când, poate după 1 mai!
