CARAȘ-SEVERIN – Centrul Speranța se va închide, făcând loc unei case de tip familial și unui centru de zi pentru…
CARANSEBEȘ – Polițiștii vorbesc despre un bărbat de 32 de ani din Caransebeș care a fost arestat preventiv, luni, 4 septembrie, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin. Măsura a fost dispusă de Tribunalul Caraș-Severin, bărbatul fiind anterior sub control judiciar, într-o altă cauză!
REȘIȚA – Întrebarea capătă sens după ce, în ultima ședință, consilierii locali au aprobat scoaterea la licitație a gestiunii activităților de măturat, spălat, stropit și întreținere a căilor publice și spațiilor verzi!
REȘIȚA – O întrebare care stă de câteva zile pe buzele microbiștilor reșițeni, dornici să afle ce se mai întâmplă cu CSM Reșița, după returul dezastruos din Liga 2, care a dus la retrogradarea echipei. Asta deși condițiile oferite la Reșița de administrația locală condusă de Nelu Popa au fost peste ale multor echipe de Liga 2 care au reușit totuși să se mențină în al doilea eșalon fotbalistic!
REŞIŢA – Primăria Reşiţa a pus la dispoziţia celor pe care îi prinde canicula prin oraş două corturi: unul în…
CARANSEBEȘ – În plin cod roșu de caniculă, caransebeșenii se pot răcori de mâine la ștrandul municipal, pregătit să-i primească pe iubitorii de bălăceală!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – CSM Reșița a remizat sâmbătă, 2 septembrie, scor 0-0, cu Progresul Spartac, în etapa a V-a a Ligii 2! După un meci foarte modest făcut de elevii lui Flavius Stoican, Progresul Spartac a acumulat primul punct din actualul sezon al ligii secunde!
CARAȘ-SEVERIN – Atât i-a trebuit managerului Călin Mircea Laza să scoată la liman Spitalul Județean din Reșița, care deși a fost scăpat de arierate de către Guvern, le-a făcut repede la loc!
REȘIȚA – Primarul Ioan Popa anunță obținerea de către Reșița a avizului tehnic de racordare pentru parcul fotovoltaic de 21 megawați care urmează a fi amenajat pe un areal de circa 30 de hectare în zona IMR!
VĂRĂDIA – Primăria Vărădia investește în extinderea rețelei de apă și în reabilitarea unei străzi!
CARAȘ-SEVERIN – Oamenii vin, pleacă, unii rămân… Dar câți dintre ei și-ar dori să rămână pe meleagurile noastre, în vreme ce noi încă visăm la dat cu sapa în Occident?
REȘIȚA – CSM Reșița va juca vineri, 25 martie, de la ora 15:00, în deplasare, cu CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu, în etapa a XVIII-a a Ligii a 3-a, Seria a VII-a!
CARAȘ-SEVERIN – Jocul dintre AFC Voința Lupac și ACS Progresul Ezeriș va avea loc sâmbătă, 26 martie, de la ora 15:00, pe stadionul din Lupac!
CARAȘ-SEVERIN – Inspectoratul cărășean de Poliție a continuat activitățile organizate pentru celebrarea Zilei Poliției Române cu un concurs de tir la care au participat 20 de polițiști, printre cei mai buni trăgători ai IPJ. Aceștia au executat tragerea cu armamentul din dotare la ținta piept cu cercuri, cu 6 cartușe!
CARAȘ-SEVERIN – Aproape 16 kilometri de drum vor beneficia de consolidare, se vor monta rigole pluviale și vor fi înlocuite trei podețe!
CARAȘ-SEVERIN – „Este o veste foarte proastă pentru autostrăzi”, spune fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, după anunțul că licitația pentru proiectarea drumului de mare viteză Lugoj-Craiova a fost anulată. Motivul ar fi o suprapunere de proiecte!
CARAȘ-SEVERIN – Nu, nu este vorba iar de vreun război între palatul local și cel județean, așa cum s-a întâmplat în trecut, când acestea aparțineau unor forțe politice cu respingere magnetică. Primarul Reșiței se referă la consiliile județene ca fiind entități desuete, care nu-și mai au locul într-o țară civilizată!
CARAȘ-SEVERIN – Vântul din zonă atrage dezvoltatorii de parcuri eoliene. Aceștia vor moderniza și drumurile, pe care le va folosi toată lumea!
REȘIȚA – CSM Reșița începe să lege din nou victoriile după ce s-a impus și marți, 22 martie, cu scorul de 29-25 (13-11) în partida de pe teren propriu cu CS Medgidia!





