REȘIȚA – ACS Progresul Ezeriș a terminat la egalitate sâmbătă, 30 aprilie, scor 0-0, partida de acasă cu CS Armata…
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului rămâne optimist vizavi de noul consilier social-democrat Gheorghe Stoichescu, deși acesta, în prima zi de mandat, după ce a jurat pentru cărășeni, a votat împotrivă!
CARAȘ-SEVERIN – Zeci de percheziții DIICOT în această dimineață în Caraș-Severin și Timiș, într-o cauză penală privind traficul de droguri de risc, de mare risc și efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii!
BĂILE HERCULANE – Un timişean de 34 de ani a fost tras pe dreapta, pe DN 67D, în zona 7 Izvoare, de poliţiştii din staţiunea Băile Herculane, fiind „răsplătit“ şi cu o amendă uluitoare. La verificarea actelor, oamenii legii au constatat că inspecţia tehnică periodică expirase în luna iunie, iar la testarea cu aparatul etilotest s-a stabilit că şoferul nu consumase alcool, însă a ieşit pozitiv pentru una dintre substanţele psihoactive!
ORAVIŢA – Un bărbat de 60 de ani, condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, ameninţare şi violare…
REȘIȚA – Pugilistul Sebastian Nițu a cucerit medalia de argint la Campionatul Național de tineret, desfășurat la Brăila! Acesta este legitimat la secția de box a Clubului Sportiv Municipal din Reșița!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat sâmbătă, 23 septembrie, cu scorul de 3-2, partida cu CS Concordia Chiajna, din etapa a VII-a a Ligii 2! Dacă în minutul 90 scorul era de 1-2, la finalul prelungirilor tabela arăta 3-2 pentru rosso-neri. Pe lângă cele trei puncte câștigate de Reșița, antrenorul Flavius Stoican a bifat și primul succes de când este pe banca formației din Valea Domanului!
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre DJ 608 Plugova (DN 6) Globurău-Costiș-Borugi-Cornereva-Ohabița-Rusca (DN 6), în cazul căruia lucrările au fost deblocate de aleșii județului!
REȘIȚA. Evenimentul care se desfășoară în perioada 22-24 septembrie are loc în cadrul proiectului Rural Karst derulat de Asociația Speologică Exploratorii (ASE). Proiect al cărui scop este mai degrabă educațional întrucât, conform responsabilului de comunicare Sofia Gâlceavă, în final se dorește dezvoltarea de softuri educaționale pentru elevi!
REȘIȚA – Azi s-a semnat ordinul de începere al lucrărilor. Primul tronson închis va fi Intim-Kaufland. Asta înseamnă că se va circula pe rute ocolitoare, înțelegând aici Str. Făgărașului și Bd. Muncii!
REȘIȚA – … pe care Andrei Bălbărău și Bogdan Mihele le-au supus atenției Primăriei Reșița. Cei doi au reperat la Ploiești locomotivele seria 230.132 și 150.282 produse la Reșița, pe care le-au dorit înapoi acasă!
CARAȘ-SEVERIN – Concluzionează șeful județului, Romeo Dunca, drept răspuns la zecile de întrebări venite din partea cetățenilor nemulțumiți de starea deplorabilă a drumurilor județene!
CARAȘ-SEVERIN – Iar Casa de Pensii trebuie să mediatizeze mai bine biletele de tratament care, culmea, deși ne văităm că sunt puține și insuficiente, oamenii călcându-se în picioare pentru ele, nici măcar nu s-au vândut toate…
CARAȘ-SEVERIN – Pentru că n-au fost cuminți, unii dintre șoferii de pe drumurile din județ au încasat 459 de sancțiuni rutiere în 6 zile!
CARAŞ-SEVERIN – Stadiul lucrărilor de reparaţii în şcoli şi numărul de clase pentru şcoala duală au fost, zilele trecute, două dintre aspectele dezbătute în cadrul Comisiei de Dialog Social, reunită la Palatul Administrativ!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul Dumitru Rujan susține acordarea anuală a șase tichete valorice pentru terapie bazată pe sport. În acest sens, alături de Mara Calista, a inițiat un proiect de lege susținut de alți 14 colegi liberali, printre care și Jaro Marșalic!
REȘIȚA – Dumitru Șeicaru, patronul unui restaurant din zona Căii Timișoarei din Reșița, a fost găsit fără suflare în această după-amiază, în împrejurări deocamdată necunoscute!
CARAȘ-SEVERIN – Numărul insuficient de doctori și vârsta înaintată a acestora, „boală curată” pentru sistem!
CARANSEBEȘ – Locomotivă germană de război, capturată de ruși și înapoiată românilor care o țin în ploaie. În puține cuvinte, așa putem rezuma povestea locomotivei cu abur 150.1121, fabricată în anul 1944, primind numărul de fabricație 28112!





