REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat fără emoții sâmbătă, 7 mai, scor 5-1, partida de pe teren propriu cu CS…
REȘIȚA – Istoricul este coautor al cărților dedicate Banatului, respectiv culturii germane în țară. Este vorba despre volumul „O istorie a Banatului. Compendiu”, scos alături de Ioan Bolovan, respectiv „Limbă și cultură germană în România (1918-1933)”, semnat împreună cu Andei Corbea-Hoișie!
VEST. În deschiderea anului universitar 2023-2024, comunitatea academică a Universității de Vest din Timișoara a avut onoarea de a întâmpina un invitat special al festivităților, nume de referință în lumea literaturii și esteticii europene, Pascal Bruckner!
BĂILE HERCULANE – Sediul primăriei din Băile Herculane trece printr-un proces de reabilitare, realizată cu ajutorul fondurilor europene!
CARAȘ-SEVERIN – CSM Reșița, Voința Lupac și Progresul Ezeriș au fost repartizate de către Comintetul de Urgență al FRF într-o…
TEREGOVA – La sfârşitul lunii mai, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri anunţa că a început lucrările de consolidare a unui pod, pe DN 6, la Teregova. Fapt pentru care au fost impuse restricţii de circulaţie, traficul fiind dirijat cu un semafor, pe o singură bandă!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – În urmă cu puţin timp, echipajul elicopterului SMURD Caransebeș a fost solicitat pentru a transporta un turist ceh care s-a răsturnat cu ATV-ul între Ravensca şi Liubcova!
CARAȘ-SEVERIN – Ioan Telechi a semnat un contract de 1.250.000 de euro în cadrul emisiunii de la Pro TV. A fost cea mai mare investiție de până acum a celor cinci investitori care, tot pentru prima dată, au avut nevoie de momente în care să se sfătuiască înainte de a lua o decizie. După care au decis să finanțeze afacerea pe care bocșeanul de 50 de ani vrea să o demareze pentru 40% din valoarea acesteia!
CARAȘ-SEVERIN – A explicat șeful județului, în viziunea căruia, deși bacul stă, soluția PSD merge ca unsă, iar leafa netă de 7.000 de lei ar fi direcționată administratorului, fiul primarului de la Coronini, uns acolo la propunerea consilierului județean Ioan Crina, cu susținerea noii majorități!
CARAȘ-SEVERIN – De mai bine de doi ani, de când ne-a lovit pandemia, bursele de muncă aproape au trecut în domeniul literaturii SF. Și dacă tot am renunțat la măști, prima minune a burselor se va produce luna aceasta!
CARAȘ-SEVERIN – „Nu să dea sfaturi de bună-guvernare“, este de părere deputatul Silviu Hurduzeu vizavi de cei care îl critică pe ministrul Finanțelor, pentru că vrea să combată, prin amenzi, devalorizarea leului și inflația!
REȘIȚA – În ultima partidă din play-off-ul de promovare al Diviziei A, CSM Reșița va juca vineri, 6 mai, de la ora 18:00, în deplasare, cu CSM Făgăraș! Rosso-nerii sunt deja promovați în Liga Zimbrilor din punct de vedere sportiv!
REȘIȚA – Şeful Secției Urologie, Gheorghe Beg, i-a luat locul, în 3 mai, medicului Cosmin Librimir, acestuia încetându-i mandatul în 2 mai!
REȘIȚA – O după-amiază dorită ca perfectă se poate sfârși tragic din cauza căpușelor și a viperelor!
REŞIŢA – O clădire emblematică a Reșiței, închisă și ajunsă paragină, stârnește amintiri frumoase!
CARANSEBEȘ – Achiziționat în 2019 de Clubul Rotary din municipiu și donat Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC), aparatul medical a ajutat ieri primul pacient cu probleme la plămâni!
CARAȘ-SEVERIN – Nu, nu este glumă, ci este vorba despre una dintre multiplele modalități de a fi păcăliți, ușurați de buzunare și furați de datele personale și bancare!
BANAT – În perioada 3-5 mai, la Timișoara, Reșița și Arad, Camera de Comerț și Industrie a Franței în România (CCIFER), cu sprijinul Agenției Consulare a Franței la Timișoara, organizează „Maratonul de Business”!
CARAŞ-SEVERIN – În ariile protejate din Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa creşte o specie de orhidee mai rar întâlnită în alte zone din ţară!





