Doctorul Beg, noul director medical de la Spitalul Judeţean Reşiţa - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Şeful Secției Urologie, Gheorghe Beg, i-a luat locul, în 3 mai, medicului Cosmin Librimir, acestuia încetându-i mandatul în 2 mai!

Medicul primar Gheorghe Beg este absolvent al reputatei școli de medicină din Timișoara, pe tot parcursul carierei remarcându-se, conform dosarului profesional, prin stăruință în dorinţa unei perfecționări profesionale continue și ridicate. Este angajat ca medic la SJUR, având o cariera de 35 de ani, fiind în timp, cu mici sincope, medic-şef al Secției Urologie, ultima dată ocupând acest post prin concursul susținut în septembrie 2021.

„În perioada întregii activități a dovedit reale calități și abilități, bazate pe cunoștințe academice solide și experiență practică, fiind un bun profesionist apreciat de pacienți și colegi, etalând o gândire riguroasă si structurată și capacitatea de a lua decizii ferme și eficiente, precum și disponibilitate pentru munca în echipă. În activitatea de manageriere a secției pe care o conduce cu mână de fier, a dovedit organizare riguroasă și reale abilități de leadership, dezvoltând astfel secția prin performarea actului medical. Profesioniștii lumii medicale din centrele universitare, și nu numai, nu se sfiesc să colaboreze cu medicul reşiţean Gheorghe Beg. În acest moment, SJUR va avea de câștigat prin implicarea domnului doctor Beg în actul de management. Colaborarea mea cu domnia sa a fost mereu exemplară și constructivă, regăsindu-se în aceasta profesionalismul medicului și onestitatea omului. Le mulțumesc, desigur, celor 6 directori medicali cu care am colaborat în mandatul meu, până în aceste zile pentru efortul lor, asa cum îi mulțumesc și doctorului Beg pentru faptul că a acceptat acest post într-un moment dificil pentru spital și într-un prezent marcat de frământări, tensiune si precaritate. Nădăjduiesc ca ideile și eforturile noastre sa aibă aceeași direcție“, ne-a declarat, motivându-şi alegerea, Alina Stancovici, managerul Spitalului Judeţean din Reşiţa.

JCS-N.C.