Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – A explicat șeful județului, în viziunea căruia, deși bacul stă, soluția PSD merge ca unsă, iar leafa netă de 7.000 de lei ar fi direcționată administratorului, fiul primarului de la Coronini, uns acolo la propunerea consilierului județean Ioan Crina, cu susținerea noii majorități!

Cel mai grav e că, din toate contrele și tergiversările, dacă nu cedăm pontonul sârbilor la 1 octombrie, cum ar cere proiectul, sârbii amenință că-și iau jucăriile de la frontieră și pleacă…

Când l-a propus pe Ilie Răzvan Boboescu pentru poziția de administrator al Caraș Serv, Ioan Crina, șeful celor care fac legea în CJ, n-a precizat că este vorba despre fiul primarului PSD de la Coronini, el însuși un important lider al tineretului social-democrat. Întrebat în Consiliul Județean vizavi de cel propus, Crina a răspuns că este „un tânăr de 23 de ani, din Moldova Nouă, licențiat în științe economice“, și că „dacă n-am reușit cu ăia bătrâni, încerc cu ăștia tineri“.

Numai că în cazul lui Boboescu, bănuiala că este fiul primarului de la Coronini ne-a confirmat-o Dunca, într-o recentă conferință de presă: „Părerea mea este că societatea comercială respectivă, conform dorinței dlui Crina, și-a atins scopul. A devenit o societate unde o persoană, fiul dlui primar de la Coronini a ajuns șef, ia un salariu mare, cred că problemele pe care le are constructorul Crina cu conducerea acestei primării – mă gândesc că au lucrări pe raza acestei localități – nu cred că acele lucrări sunt desfășurate conform graficului! Cred că nemulțumirea primarului de acolo este un pic temperată prin faptul că fiul acestui primar a primit un post bine plătit (administrator – n.r.). Și Caraș Serv a ajuns o societate care iată plătește niște sume din banii contribuabilului, pentru a liniști lucrurile vizavi de activitatea dlui Crina în zonă. Eu așa cred. E o posibilitate. O fi sau n-o fi adevărat, dl Crina e liber să facă toate demersurile. Eu așa cred, ar trebui analizate lucrările din zonă pe care firma dlui Crina le-a avut cu primăria respectivă. Ar trebui văzut dacă sunt în grafic, dacă sunt lucrări făcute calitativ bine și dacă primarul respectiv a făcut sesizările în caz că lucrările nu au fost făcute conform graficului. Cine știe? Poate că sunt alte lucrări care urmează de aici încolo să fie făcute în zonă, poate tot de către dl Crina sau poate de alții. Există această posibilitate. Eu vă spun astăzi că, așa cum am spus și înainte, bacul nu funcționează, din păcate. Ar fi putut funcționa dacă grupul PSD nu s-ar fi contrat așa cum a făcut-o. Bacul ar fi putut să funcționeze, eu vă spun că n-o să funcționeze până la sfârșitul anului, sperăm să funcționeze măcar anul viitor.“

Cât îi revine lunar administratorului Caraș-Serv? „Noi pusesem acolo, pentru conducătorul companiei undeva la 7.000 de lei net, acum nu știu cât și-au pus dânșii salariul, a declarat Dunca. Noi am pregătit această companie pentru niște angajați care să poată, pe lângă asta, să rezolve și toaletările, parte din ele, și deszăpezirile, parte din ele. Și din banii respectivi, pe care Consiliul Județean oricum trebuia să-i plătească, ar fi rămas o economie să poată susține și activitatea bacului. Deci același director ar fi gestionat și bacul, și lucrări de întreținere. Deci salariul era împărțit, practic, ca și presiune, în două. E prezent (administratorul – n.r.) și vă dați seama că e important să fii într-un loc. Poate că nu e așa, eu vă spun ceea ce cred și ce salarii am pregătit noi pentru reprezentantul societății, doi oameni care să nu fie productivi și în rest angajați care să lucreze pe utilaje. N-a fost să fie! Avem și societate comercială, avem și bani, avem și cheltuială, avem și directori, doar că toate astea nu produc nimic!“

Consilierul Ioan Crina a spus că, fiind în concediu, nu a văzut înregistrarea transmisă pe Facebook cu declarațiile șefului județului, însă i-a transmis cineva, fapt pentru care ar avea să-i dea o replică: „Prima dată să bage banii! Cred că i-a băgat săptămâna trecută. Doi: să rezolve problema cu sârbii. Și trei: nu am dat niciun salariu și niciun caz nu e atât, e undeva la jumătate!“ Crina crede că Dunca spune prostii și că tânărul șef de la bac „este un băiat licențiat economic și are și permis de conducere vas, poate conduce ambarcațiuni de până la 25 de metri. I-am spus să verifice dacă poate fi și comandant pentru bac. N-are treabă cu lucrările mele, nu s-a dat niciun salariu, banii i-a băgat cred că săptămâna trecută, că n-a vrut să-i bage. Pune piedici peste tot. Acuma avem o problemă cu pontonul, cu sârbii, că scrie în contract că de la 1 octombrie îl cedăm lor. Așa scria în contractul de finanțare. Am înțeles că s-a primit o scrisoare că dacă nu le cedăm gratuit își retrag poliția de frontieră de acolo. Habar n-are, numai încurcă lucrurile. Nu s-a cheltuit niciun leu, a pus tot felul de piedici, i-am spus băiatului de acolo, fiindcă n-am găsit altul, i-am spus: «Du-te repede la școală dacă poți să fii și căpitan de vas», că salariul lui e la jumătate din cât a vrut Dunca.“

L-am întrebat pe dl consilier dacă într-adevăr e vorba de fiul primarului de la Coronini. Acesta ne-a răspuns: „Da, fiul lui! Eu am întrebat pe toată lumea prin Moldova pe acolo și, nu că am eu lucrări, că n-am acolo de nu știu câți ani, doar chestiuni de proiectare, făcute, funcționale, nu că e… E un om de calitate primarul de la Coronini, și vine ăsta dintr-o familie bună. Ca mentalitate asta e! Capitalul social s-a băgat abia săptămâna trecută cred. Și fără capitalul social nu puteam face toate chestiile astea. Dar cea mai arzătoare chestie e asta de la 1 octombrie, n-am fost la ședința asta că propuneam eu să facem hotărâre să-l cedăm. Când s-a făcut proiectul, s-a făcut ponton de acostare pe malul românesc și cel sârbesc, ne-am pus și noi și ei poliție de frontieră. Iar termenul la care trebuie să-l cedăm gratuit cade pe 1 octombrie. Ei ne-au scris că dacă nu-l cedăm, scot punctul de frontieră. Că și așa nu ne-am ținut de treabă. De o lună și ceva fac tălpi peste tot ca să rezolvăm. E ca la proști! Ne merităm soarta!“

JCS-A.M.