REȘIȚA – Nouă proiecte pe „Valul Renovării” și patru pe „Fondul Local” aduc aproape 30 de milioane de euro!
CARAȘ-SEVERIN – Întrucât nu are resurse să-și renoveze gările care arată ca după război, CFR așteaptă să le cedeze autorităților locale!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul cărășean este de părere că autoritățile statului au scăpat situația de sub control și că este nevoie de acțiuni mai în forță din partea acestora!
CARANSEBEȘ – Nu, nu vorbim de specia de pasăre răpitoare pe cale de dispariție, ci de o firmă din județul Mehedinți, care a cumpărat la licitație fosta platformă industrială Mocars. Aceasta a aparținut în ultimii ani falimentarei Optimobil Leasing din Oradea!
CARAŞ-SEVERIN – Deși există voci sceptice legate de cheltuieli inutile făcute de Reșița și județ vizavi de trenul cu hidrogen…
REȘIȚA – Panourile fotovoltaice de la liceele „Vuia” și „Lalescu” vor fi date de primărie în administrarea acestora. Este vorba despre cele trei, respectiv patru asemenea panouri amplasate în curtea celor două licee, în cadrul proiectelor de reabilitare energetică finanțate din fonduri europene!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul social-democrat a precizat că atât produsele din tutun, cât și înlocuitorii acestora sunt dăunătoare vieții, iar tinerii trebuie feriți de acest real pericol!
CARAȘ-SEVERIN – Cel mai complex proiect de linie executat în ultimii 30 de ani în România a trecut ieri, cu succes, proba energizării!
CARAȘ-SEVERIN – Amplasat la Reșița, în zona Victoria, acesta va avea rolul unui punct de informare și de strângere de semnături. Anunțul a fost făcut, azi, în cadrul conferinței de presă săptămânale a filialei AUR, de către coordonatorul campaniei pentru alegerile europarlamentare Bogdan Gaiță!
REȘIȚA – Luptătorii au participat recent la două competiții importante, Campionatul Național al juniorilor IV și cel al juniorilor mici, turnee de unde reșițenii s-au întors cu mai multe medalii!
CARANSEBEŞ – După ce municipalitatea din Caransebeș a suspendat mai multe autorizații de taximetrie, patroana uneia din cele mai mari firme de profil a solicitat sprijin de la administrația locală!
CARAŞ-SEVERIN – Marea problemă însă este că numărul cererilor depuse de cărăşeni la ocoalele silvice este foarte mare, iar perioadele de aşteptare sunt de săptămâni întregi!
CARAŞ-SEVERIN – Deputatul PSD, Silviu Hurduzeu, spune că social-democraţii susţin majorarea pensiilor cu cel puțin 10% de la 1 ianuarie 2023 și pentru viitor consideră că e necesar ca măsurile guvernului să se concentreze pe protejarea pensionarilor cu venituri mici!
ADVERTORIAL. Deși iluminatul cu LED-uri nu este ceva nou, tehnologia este într-adevăr în plină expansiune pentru utilizatorul casnic, iar acum este un moment excelent pentru a face tranziția la lustre LED!
CARAŞ-SEVERIN – Ţeparii au găsit o nouă metodă să îşi bage mâinile în buzunarele românilor: au făcut un site pe care vând roviniete!
CARANSEBEȘ – Medicii și salvatorii montani din echipajul SMURD au fost solicitați la o acțiune de căutare a unui tânăr dispărut în Masivul Retezat, în zona vârfului Păpușa, la peste 2.000 de metri altitudine!
REŞIŢA – Primăria Reșița a depus spre finanţare, în cadrul PNRR Runda 2 „Componenta 5 – Valul Renovării”, nu mai puțin de 16 proiecte, cu o valoare totală de 62.635.343 euro!
CARANSEBEŞ – În după-amiază zilei de astăzi, pe DN 6, Varianta Ocolitoare a Municipiului Caransebeș, s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unui biciclist!
REŞIŢA – Peste câteva zile, mai exact în 24 octombrie, administratorii judiciari ai UCM Reşiţa scot la licitaţie Casa de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa. Licitaţia porneşte de la suma de 6.049.262 euro + TVA!
