CARAȘ-SEVERIN – Un astfel de caz i-a determinat pe salvatorii cărășeni să amintească faptul că, în această perioadă, crește riscul producerii incendiilor generate de coșurile de fum necurățate sau neizolate față de obiectele din jur, care pot lua foc!
CARAȘ-SEVERIN – Dacă vechiul RMN al Spitalului Județean s-a dovedit a fi o gaură neagră, atrăgând mai multe cheltuieli decât venituri, noul aparat va schimba lucrurile. De acesta se va ocupa o firmă care își va plăti cheltuielile și va achita spitalului cel puțin 10.000 de lei anual, la care se va adăuga 10% din profit!
LUPAC – AFC Voința Lupac va întâlni sâmbătă, 13 noiembrie, de la ora 14:00, formația CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu, în etapa a XII-a a Ligii 3, Seria a VII-a. E cel mai echilibrat meci al rundei, între locurile trei și patru. Ambele formații se află la egalitate de puncte, 21, iar cărășenii sunt deciși să prelungească forma bună în care se află!
BOCȘA – Prefectul județului Caraș-Severin, Cristian Gâfu, a fost astăzi, 11 noiembrie 2021, alături de jandarmii cărășeni în cartierul Măgura,…
REȘIȚA – Pe strada Eftimie Murgu s-a finalizat modernizarea aleilor pietonale, iar joi s-a turnat stratul final de asfalt, pe o lungime de 345 m. Urmează reamenajarea spațiilor verzi și se încheie procesul de reabilitare integrală a zonei, informează municipalitatea!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Ne referim la gradul judeţean de absorbţie al banilor de la Uniunea Europeană accesaţi prin PNDR!
REȘIȚA – Trecerea la o bandă pe sens enervează pe unii, dar primarul nu vede în asta o problemă. Asta deoarece, în 25 de ani de când în zonă există fabrica de macaroane, primarul a văzut mai mereu una dintre benzi ocupată de camioanele parcate!
Astăzi, 1 Decembrie, sărbătorim Ziua Naţională a României, ziua Marii Uniri din 1918. Jurnal de Caraş-Severin şi CAON vă urează tuturor celor care vă simţiţi români, indiferent de locurile unde v-a purtat soarta, o viață frumoasă și un călduros „La mulţi ani“!
CARAȘ-SEVERIN – Asta este concluzia trasă de șeful județului, în contextul în care autoritățile centrale se pregătesc să facă altfel, sporind birul pe muncă, în vreme ce evaziunea fiscală înflorește, sub binecuvântarea nepăsătoare a statului, dând neloial peste nas celor cinstiți, tot mai împovărați. În plus, oficialul crede că aparatul de stat ar trebui redus cu 30%!
REȘIȚA – Chiar dacă clubul nu se află în cea mai bună perioadă a sa, mai ales după ratarea promovării, conducerea CSM Reșița și Guardia Ultra au încredere că suporterii vor veni din nou la stadion să încurajeze echipa și au pus deja în vânzare abonamentele pentru sezonul competițional 2022/2023!
REŞIŢA – În cadrul unui proiect-tip, o nouă creşă urmează să fie construită în Reşiţa, pe Aleea Roman, cu finanţare prin PNRR!
CARAȘ-SEVERIN – Recensământul intră în prelungiri! Conform Institutului Naţional de Statistică (INS), perioada de culegere a datelor a fost extinsă până pe 31 iulie!
CARANSEBEȘ – Când a început să scrie, regizorul Ioan Cărmăzan era student în anul III sau IV. La orele de socialism îi venea să se urce pe pereți și-i era dor să vină la Bocșa. Așa că s-a apucat să-și reinventeze lumea!
CARAȘ-SEVERIN – Străinătatea face cu ochiul românilor care, în prima partea a anului, nu s-au înghesuit în Banatul Montan. Este una dintre concluziile sondajului online desfășurat în perioada 11 aprilie – 20 iulie, de către studenții Centrului UBB coordonați de prof. Gheorghe Popovici!
CARAȘ-SEVERIN – Polițiștii cărășeni spun că au continuat și în zilele sfârșitului de săptămână acțiunile menite să identifice persoanele care conduc sub influența alcoolului și a drogurilor. Iar rezultatele nu s-au lăsat mult așteptate, mai ales cele nocturne!
REȘIȚA – Reșițeanul a concurat onorabil în proba de 35 de km marș a Campionatului Mondial din Statele Unite ale Americii și s-a clasat la final pe locul 38, din 50 de mărșăluitori participanți. Marius a fost cronometrat cu timpul de 2 ore, 43 de minute şi 27 de secunde!
CARAŞ-SEVERIN – După ce deputatul Silviu Hurduzeu i-a atras public atenţia lui Virgil Popescu vizavi de faptul că „depozitele de gaze trebuie umplute pentru iarnă“ şi că îşi doreşte fapte, nu vorbe, de la ministrul Energiei, liberalul Andrei Ungur spune că şeful PSD Caraș-Severin nu este informat corect!
CORNEREVA – Polițiștii cărășeni, coordonați de un procuror caransebeșean, au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat de 34 de ani din Petroșani, județul Hunedoara, bănuit că sâmbătă, 23 iulie, ar fi sustras, împreună cu un tânăr de 21 de ani, suma de 50.000 de lei, din locuința unui bărbat de 84 de ani, din comuna Cornereva!
