REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat sâmbătă, 25 martie, scor 2-0, partida cu CS Crișul Chișineu Criș, din etapa a…
ORAVIȚA – Este vorba despre un mandat european de arestare pentru proxenetism, pus în aplicare de polițiștii cărășeni!
REȘIȚA – Acestea vor fi organizate în toamnă de Teatrul de Vest în cadrul proiectelor „Scriem (despre) teatru“ și „Cabaretul adolescenței“!
ANINA – Ne referim la cartea „Cercetări arheologice în peșteri din bazinul Anina-Steierdorf”, a prof. Sorin Marius Petrescu, lansată recent la centrul cultural muzeistic din oraș!
CARAȘ-SEVERIN – Veniturile operatorului județean de apă sunt în creștere, iar cheltuielile sunt ținute în frâu fără să consume încasările.…
REȘIȚA – Apoi trimite-l bibliotecii județene și astfel poți câștiga cărți și o ramă foto digitală. În scurte cuvinte, așa poate fi descrisă campania de promovare a lecturii „Ia o carte în vacanță”, organizată de Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” (BJPI) în cadrul proiectului „Pro lectura”!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Distracția de weekend nu se împacă prea bine cu mânatul volanului, iar trei dintre cei care au folosit substanțe interzise iar apoi s-au apucat de condus au avut ghinionul să fie trași pe dreapta de polițiști la primele ore ale zilei. Aceștia sunt acum suspectați că s-ar fi urcat la volan sub influența substanțelor psihoactive, după ce au ieșit pozitivi la testarea cu aparatura polițiștilor!
REȘIȚA – Cupa României la lupte, la categoria seniori, s-a desfășurat recent la Târgu Mureș, iar Reșița a reușit să aibă o sportivă pe podiumul de premiere! Este vorba despre luptătoarea Adam Tania, care a obținut medalia de argint la categoria 62 de kg. De asemenea, Andrei Bărbulescu s-a clasat pe locul 5, la categoria 57 de kg.
CICLOVA ROMÂNĂ – Primarul comunei Ciclova Română, Cătălin Golu, supraveghează stadiul lucrărilor pe şantierele deschise la cele două obiective: şcoala şi clădirea primăriei!
CARAȘ-SEVERIN – A VII-a ediție a Cupei MIADOs la judo s-a desfășurat zilele trecute la Sibiu, la categoriile de vârstă U12, U14 și U16! S-au înscris 750 de sportivi de la 70 de cluburi din România, Moldova și Ucraina, iar printre participanți s-au numărat și judoka de la Energetica CSM Caransebeș și CS Oțelu Roșu!
REȘIȚA – Recent s-au desfășurat campionatele regionale de înot la Baia Mare, iar de la Clubul Sportiv Școlar Reșița au participat trei sportive: Anamaria Lozici, Amalia Mușuțan și Ioana Popa!
REȘIȚA – Joi, 23 martie, între orele 9.00 și 16.00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic“ al județului Caraș-Severin desfășoară o misiune de distrugere a muniției provenite din activitatea de asanare, în poligonul SC Arsenal Reșița SA din municipiul Reșița, situat pe strada Bârzăviței, la nr.4!
VALEA ALMĂJULUI – Când în urmă cu aproximativ 3 ani drumul județean (DJ571B) Bozovici-Dalboșet-Șopotu Nou a fost, de bine de rău, cârpocit, locuitorii din această parte a Almăjului au răsuflat ușurați, chiar satisfăcuți!
REȘIȚA – După mai bine de o lună în care circulația în intersecție a fost închisă pentru a face loc liniilor de tramvai, de miercuri dimineață traficul se desfășoară în condiții normale. La fel și circulația mijloacelor de transport public. Oamenii de la PORR încă lucrează în zonă, ceea ce impune atenție crescută deopotrivă pentru șoferi și pietoni!
CARAȘ-SEVERIN – … cât timp PSD va fi la guvernare, ne asigură deputatul social-democrat de Caraș-Severin Silviu Hurduzeu!
CARAȘ-SEVERIN – Senatorul Marcel Vela a avut o intervenție pe tema combaterii criminalității informatice în Comisia Uniunii Interparlamentare (UIP)!
REŞIŢA – Un incendiu violent a mistuit azi, la orele prânzului, un autoturism aflat într-o parcare de pe Aleea Herculane. Sosiţi la faţa locului, pompierii militari din cadrul ISU Caraş-Severin nu au putut decât să împiedice eventuala extindere a focului asupra altor autoturisme din zonă!
REȘIȚA – Anul acesta se împlinesc 170 de ani de la începerea lucrărilor la Tunelul Franz Josef. Acesta făcea legătura între mina de cărbune din Doman și uzina din Reșița!
REŞIŢA – Unul dintre liceele de top din judeţ, Colegiul Naţional „Diaconovici-Tietz“, a fost reabilitat cu fonduri europene. Investiţia se ridică la peste 5 milioane de lei!


