Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Apoi trimite-l bibliotecii județene și astfel poți câștiga cărți și o ramă foto digitală. În scurte cuvinte, așa poate fi descrisă campania de promovare a lecturii „Ia o carte în vacanță”, organizată de Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” (BJPI) în cadrul proiectului „Pro lectura”!

Concret, în perioada 11 iulie – 19 august, BJPI invită iubitorii lecturii să treacă pragul instituției pentru a alege cărțile care să-i însoțească în vacanță, asigurându-i că vor găsi o ofertă bogată de titluri pentru toate gusturile.

„Cei care vor împrumuta cărți în perioada menționată și ne vor trimite o fotografie pentru a arăta în ce locuri «călătoresc» cărțile din biblioteca noastră vor fi înscriși la o tombolă dotată cu trei premii constând în cărți noi. Fotografiile primite vor fi postate pe pagina de Facebook a bibliotecii, iar fotografia care va primi cele mai multe aprecieri va fi premiată cu o ramă foto digitală. Câștigătorii vor fi anunțați în data de 26 august, pe pagina de Facebook a bibliotecii”, aflăm de la Clara Constantin, managerul BJPI.

O carte poate fi un bun partener de drum, iar lecturarea ei poate face ca timpul să treacă mai repede și distanțele să fie străbătute mai ușor. Campania are ca scop atragerea de noi cititori, fidelizarea celor existenți și promovarea colecțiilor bibliotecii.

JCS-Ionel Ivașcu