CARAŞ-SEVERIN – Senatorul Ion Mocioalcă susține că realitatea actuală impune o ajustare a Codului Fiscal astfel încât să se ajungă…
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal Dumitru Rujan dă o veste bună: președintele a promulgat legea care dă prioritate femeilor însărcinate și persoanelor însoțite de copii mici!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul de Caraș-Severin susține, într-o declarație politică, că PSD a sprijnit întotdeauna fermierii români, a promovat produsele românești și a încercat să facă tot posibilul ca subvențiile să fie un real ajutor, livrat la timp!
CARAŞ-SEVRIN – Joi dimineață, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T., au efectuat patru percheziții domiciliare, la adresele unor persoane din județul Caraș-Severin, bănuite de trafic de minori, act sexual cu un minor, folosirea prostituției infantile și folosirea serviciilor unei persoane exploatate. 15 persoane au fost conduse la audieri!
CARAŞ-SEVERIN – În vreme ce traficul de marfă a crescut, a scăzut enorm cel de persoane şi autoturisme. Asta din…
REȘIȚA – Primul derby cărășean din acest sezon al Ligii 3, Seria a VII-a, se va disputa între ACS Progresul Ezeriș și CSM Reșița, sâmbătă, 2 octombrie, de la ora 15:00, pe stadionul din Caransebeș!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
ANINA – Denisa Lucasciuc, Natalia Lucasciuc și Rebeca Giurgiu au obținut rezultate extraordinare la Cupa Europeană WKC, competiție de karate organizată în perioada 14-15 octombrie, la Catania, în Italia!
CARANSEBEȘ – Combinata Clubul Sportiv Energetica – CSM Caransebeş a participat la Cupa Nordului, ediția a-VIII-a, și la Memorialul „Vasile Săliceanu”, ediția a-V-a, la categoriile U13, U15 și U18. La competiția de la Baia Mare au participat 27 de cluburi, fiind înscriși în concurs 285 de sportivi din România, Ucraina și Republica Moldova!
REȘIȚA – Fost jucător la UTA, caransebeșeanul Isac e, deocamdată, liber de contract și a fost folosit deja în partidele amicale de săptămâna trecută de antrenorul Flavius Stoican!
BUCHIN – Un incendiu produs în această dimineață la vestiarele Massiv Forest Buchin a fost raportat la 112. La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului Caransebeș!
REŞIŢA – Locomotivele cetăţii de foc, omagiate printr-o expoziţie dedicată jubileului „Reşiţa 150”!
REȘIȚA – În opinia antrenorului Cristian Chitucea, primul sezon al echipei ACS Mundo Reșița în Liga a IV-a fost un succes, iar cei mai mari juniori ai clubului au avut un progres vizibil de-a lungul anului!
CARANSEBEȘ – E vorba de fântâna arteziană din centrul muncipiului, acolo unde Direcția de Cultură a stopat anul trecut lucrările Primăriei, care ar fi fost făcute fără autorizație și nici nu îndeplineau criteriul estetic pentru o fântână aflată într-o zonă cu clădiri monument istoric!
REȘIȚA – Este parcă regretul unui antrenor care a încercat să schimbe ceva în Valea Domanului și i s-au pus „bețe în roate”. Acum, la cinci ani de la abandonarea proiectului cu tineri al lui Dobre, CSM Reșița reia această strategie, bineînțeles după ce s-au cheltuit sume mari din bani publici pentru a se ajunge, din nou, în același punct!
REȘIȚA – Ceea ce vedem în această imagine este o roată de tren produsă de combinatul reșițean în anii ‘70-’80. A fost amplasată în fața Bibliotecii Germane „Alexander Tietz” pentru marca astfel cei 150 de ani care au trecut de la fabricarea la Reșița a primei locomotive cu abur!
REȘIȚA – Ca o finalitate a antrenamentului de-a lungul anului, copiii născuți în anul 2014 de la ACS Mundo au avut parte sâmbătă de o competiție a lor! Competiția, care s-a desfășurat pe stadionul „Gloria” din Reșița, a reunit la start opt echipe de copii!
GHERTENIȘ – Un timișean de 38 de ani și-a pierdut viața în această după-amiază, într-un stupid accident de circulație produs pe DN 58B, la ieșirea din Gherteniș, spre Măureni!
MOLDOVA NOUĂ – Mai ales în portul industrial, cumpărat la pachet de turcii de la Eti Bakir în tranzacția privind zăcământul de cupru de la fostul Moldomin!
REȘIȚA – Cosmina, o tânără polițistă de la Secția din Bozovici, a avut parte de o neobișnuită cerere în căsătorie, din partea prietenului Cristian, un salvator cărășean!





