CARANSEBEȘ – Gazde, cei de la Punctul Aeromedical SMURD și Unitatea Specială de Aviație a MAI, care au primit cu…
REȘIȚA – Consiliul Local a aprobat deocamdată încheierea unui protocol vizând studiul de fezabilitate!
SLATINA-TIMIȘ – Atacantul Adrian Neagu și portarul Cristi Copocean, ambii jucători la ACS 2017 Slatina-Timiș, și fundașul Iulian Mitru, de la CS Oravița, au fost convocați la o selecție a naționalei de fotbal amator a României, în perioada 29 aprilie-1 mai 2024!
CARAȘ-SEVERIN – Femeile, toate fără studii, cu doar 8 clase, sunt și foarte tinere, și au putut beneficia de oferta unei companii specializate în prelucrarea butucului de fag!
CARANSEBEȘ – În acest sens, a fost nevoie și de votul consilierilor locali, care au aprobat fără să stea prea…
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul cărășean Dumitru Rujan a explicat măsurile din pachetul adoptat de Guvern și care sunt implicațiile acestora inclusiv în județul nostru!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – Pe o vreme numai bună, ElectRoMania a ajuns duminică la Caransebeș, în centrul municipiului, cu mai multe tipuri de mașini electrice. Iubitorii acestor mașini „verzi” au încercat astfel să marcheze sărbătoarea progresului mobilității electrice în România – 5 ani de la primul eveniment din seria ElectRoMania – iar caransebeșenii s-au arătat interesați de acest tip de transport și au cerut amănunte despre diversele tipuri de mașini electrice parcate în zona centrală!
CARAȘ-SEVERIN – Județul are cale liberă pentru a face treabă în stațiune, planul fiind ca apa termală să ajungă peste tot, în primul rând la toate pensiunile!
REȘIȚA – Narcis Mihăilă a participat la finalul săptămânii trecute la Campionatul Mondial de marș pe echipe, unde, din păcate, nu a reușit să obțină calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris din acest an! Competiția s-a desfășurat în Turcia!
BĂUȚAR – Apa, canalizarea și drumurile sunt lucrările momentului la Băuțar. Urmează alte investiții!
REȘIȚA – Cei mai buni sportivi și antrenori din anul 2022, care au obținut performanțe notabile pentru Clubul Sportiv Școlar Reșița, au fost premiați de către directorul Robert Nosal!
REȘIȚA – Ca în fiecare final de an, Moș Crăciun, în drumul său către copii, s-a oprit și în Valea Domanului, acolo unde l-au așteptat câteva sute de rosso-neri! Ajutoarele Moșului la împărțirea pungilor cu dulciuri au fost primarul Ioan Popa și directorul Cristi Bobar!
MAPAMOND – Miliarde. Multe. Marketing. Money. Morţi. Mulţi. Mizerii. MBS. Macron. Magici. Modrić. Mbappé. Messi. Maradona.
CARAȘ-SEVERIN – Printre acestea: o lumânare a provocat un incendiu la Reșița, un afumător la Obreja, un proiectil a fost descoperit într-o locuință din Bănia, iar apele au inundat subsolul școlii din Bozovici!
MĂURENI – Sunt cuvintele cu care primarul Brian Filimon descrie deopotrivă proiectele aflate în execuție și cele aprobate spre finanțare, pentru care sunt în lucru procedurile necesare semnării contractelor!
VEST – Agenția Domeniilor Statului (ADS) a scos la licitație un nou lot de terenuri agricole, în mai multe județe ale țării, din cele 53.000 de hectare (ha) pe care le are în administrare!
BREBU – Un incendiu izbucnit la un autocamion gol, pe DN 58, la Brebu, spre izvor, a fost raportat în această dimineață la 112. La fața locului au intervenit pompierii militari de la Detașamentul Reșița. Incidentul nu s-a soldat cu victime iar „potrivit șoferului, incendiul a izbucnit în timpul deplasării, din zona motorului“, după cum informează ISU „Semenic“!
CARAŞ-SEVERIN – … Nu înțeleg cum a fost posibil ca acești oameni să fi fost uitați de timp și autorități“, exclama șeful județului vizavi de asfaltarea tronsoanelor de drum județean din intravilanul localităților Delinești și Apadia!
REȘIȚA – Gala Laureaților Federației Române de Lupte 2022 a desemnat cei mai buni luptători ai acestui an. Printre aceștia se numără și doi reșițeni!
