Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Mircea Avramescu a concurat la etapa de la Campionatul Național de Viteză în Coastă de la Râșnov și a reușit, la clasa Istorice, să se claseze pe locul 3, iar la grupă a obținut două locuri 2! 

Experimentatul pilot s-a reîntors la prima lui mașină, un VW Golf 1 GTI, fabricat în anul 1983, cu motor de 1.6. Chiar dacă a avut ceva probleme la cutia de viteze, tot a reușit o clasare pe podium. În etapa următoare, cea de la Rânca, vrea mai mult și țintește prima poziție.

„Am participa la etapa de la Râșnov și am concurat la categoria Istorice, cu un VW Golf 1 GTI. Am obținut locul 3 la categoria mașinilor istorice și două locuri 2 la grupă. Anul trecut am avut un VW Golf 4, cu care concurează în prezent fiul meu. Am revenit la acest VW Golf 1 GTI, deoarece este prima mea mașină cu care am mers, cu motor de 1.6 pe benzină. Urmează pentru mine etapa de la Rânca pe 25-26 mai, unde voi concura tot la categoria mașini istorice. Apoi voi concura și la Harghita, tot la aceeași categorie, pe data de 25 iunie. Se va organiza după aceste două etape, în perioada 6-7 iulie, etapa de la Reșița. La prima etapă la care am concurat am avut ceva probleme cu mașina, nu a fost testată suficient, iar la Rânca îmi doresc o clasare pe unul dintre primele două locuri. Vreau și locul 1, nu doar 2 sau 3. Am avut probleme la cutia de viteze, care va fi refăcută și ulterior testată până la etapa de la Rânca. Puteam obține încă din etapa aceasta locul 1, dar chestiuni ce țin strict de mașină au făcut să nu reușesc încă acest lucru. Adică, numai ce am refăcut-o, nu am testat-o suficient și am avut acele probleme tehnice la cutia de viteze. Acum am putut să o testez în competiție și vom remedia toate lucrurile care n-au mers așa cum mi-aș fi dorit. În acest an voi merge la Istorice, mașina este una istorică, fabricată în anul 1983. Este mașina cu care am început eu să concurez în anul 1994, împreună cu Werner Hirschvogel. Am ales Golf I GTI datorită faptului că am mai ușor acces la piese față de alte mărci, plus că este prima dragoste, cea care nu se uită niciodată.”, ne-a declarat pilotul Mircea Avramescu. JCS-

Ștefan Moraru