CARAȘ-SEVERIN – Ajuns la ceas de bilanț, la încheierea unei sesiuni parlamentare, deputatul cărășean își prezintă inițiativele legislative și promite…
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului crede că vom fi primii care putem obține până la 50 de milioane de euro pentru un drum județean, la acest capitol fiind cu un pas înaintea celorlalți. Urmează alte trei pe „Anghel Saligny“!
ORAVIȚA – Lansarea la Oraviţa a cărţii „Morile Banatului-Patrimoniul mulinologic al județelor Timiș și Caraș-Severin“ s-a bucurat de un real succes!
CARAȘ-SEVERIN – Județul Caraș-Severin a fost ultima și, posibil, și cea mai complicată dintre aventurile celor de la Asociaţia Tăşuleasa Social, iniţiatoarea proiectului Via Transilvanica, susţin membrii acesteia pe grupul lor oficial!
CARAȘ-SEVERIN – Cunoscutul medic vine pe acest post în urma demisiei din această funcție a dr. Emil Bunda!
REȘIȚA – Chiar dacă la ultimul campionat național șahiștii de la Muncitorul Reșița au ocupat ultimul loc, Mihai Bolintiș va miza în continuare pe tinerii jucători!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Din declarația primarului Ioan Popa, am reținut că proiectarea viitorului parc fotovoltaic este finalizată, iar obiectivul a fost „rupt” în două!
CARANSEBEȘ – Pe ultimii metri, municipalitatea din Caransebeș a alocat banii necesari pentru documentațiile tehnice ale proiectului de introducere a rețelei de gaz în cartierul Jupa, unde sunt 230 de gospodării!
CARAȘ-SEVERIN – După o pauză de funcționare a vechiului RMN deloc profitabil pentru instituția spitalicească, șeful județului și noul manager au găsit un aparat nou, care va fi montat și funcțional în două luni!
CARANSEBEȘ – Constructorul e în grafic, spun reprezentanții municipalității, mulțumiți de ritmul în care se lucrează!
CĂRBUNARI – Primăria Cărbunari speră să primească finanțare pe mai multe proiecte. Unul vizează lacul necuratului. Numai că, dacă primește banii, primăria are șanse mari să nu-i poată folosi!
REȘIȚA – Cupa „Reșița” a reunit la start 50 de piloți din toată țara și din Bulgaria, care s-au întrecut pe celebrul traseu virajat din Valea Domanului! Aceasta a fost a doua etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă, iar cea de-a treia se va organiza în luna august, la Straja!
REŞIŢA – Dezvoltarea zonei Mociur a adus pe masa consilierilor locali un alt proiect de hotărâre ce a vizat aprobarea coridorului de expropiere pentru legătura rutieră între principala arteră a oraşului, Valea Ţerovei şi acest cartier al Reşiţei!
CIUCHICI – Nu ne referim la secetă, ci la rețeaua de alimentare cu apă aflată în lucru la Ciuchici. Rețea care va deservi satele Ciuchici, Macoviște și Nicolinț, al cărei termen de execuție este finalul acestui an. Însă, cel puțin primarului Ion Orbulescu, stadiul actual și ritmul lucrărilor îi dau motive de optimism că acestea ar putea fi gata mai repede!
ORAVIȚA – Primele dispozitive şi echipamente medicale au ajuns zilele trecute la Spitalul Orăşenesc Oraviţa, graţie unui proiect cu finanţare europeană derulat în parteneriat cu Primăria Oraviţa.
REŞIŢA – Anul trecut, artistul Dumitru Gorzo realiza intervenţia de la Magazinul Universal din Reşiţa. 200 de picturi erau expuse în geamurile clădirii părăsite de mai bine de 25 de ani, pe timp de noapte acestea fiind luminate din interior!
CARAȘ-SEVERIN – Aleșii și responsabilii din Sănătatea cărășeană s-au întâlnit să vorbească despre posibilitatea celui de-al 6-lea val Covid, despre măști, infecții nosocomiale și despre faptul că jumătate din infectați fuseseră anterior vaccinați!
REȘIȚA – Admiterea 2022 la Universitatea Babeș-Bolyai va începe luni, 11.07.2022, ora 8. Candidații la admiterea din sesiunea de vară au posibilitatea de a se înscrie online, accesând platforma la adresa https://admitere2022.ubbcluj.ro/!
CARANSEBEȘ – Luna trecută s-au împlinit 120 de ani de când s-a pus piatra de temelie a edificiului care adăposteşte, azi, administraţia locală a municipiului de pe malurile Timişului şi Sebeşului!





