CARANSEBEȘ – Cel mai probabil, cea din urmă din variantă, crede primarul Caransebeșului, după ce majorarea tarifelor la gunoi, cerută…
CARANSEBEŞ – Ca-n fiecare primăvară, înaripatele creează un disconfort major, prin zgomot și mizerie, în cel mai mare parc din zona centrală a Caransebeșului, dar nu numai. Primăria a încercat să rezolve problema și a montat aparate care să le alunge, imitând sunetele scoase de păsările de pradă. Doar că ciorile s-au prins și n-au prea plecat din vârful secularilor platani, acolo unde și-au construit zeci de cuiburi!
REȘIȚA – Tarifele noi ale Piețe Reșița au fost actualizate în cadrul ultimei ședinței ordinare a Consiliului Local!
REȘIȚA – Nemulțumirea adusă la cunoștința primarului Reșiței, Ioan Popa, de locuitorii străzilor Rândul II și Ceretului vizează starea precară a celor două străzi!
TICVANIU MARE – Denumim astfel demersurile pe care primarul Ciprian Măceșanu intenționează să le întreprindă pentru dezvoltarea comunității pe care…
CARAȘ-SEVERIN – Și s-ar putea ca Olariu să ajungă mai repede la aeroportul din Timișoara, decât Popa. Cu avionul…
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Primarul Reșiței a făcut această precizare după episodul în care social-democratul Gabriel Dinu a făcut valuri în ședința ordinară a Consiliului Local cu tot felul de declarații!
CARANSEBEȘ – Sistemul de telemedicină de ultimă generație vine prin Ministerul Sănătății, care a finalizat licitația internațională pentru achiziția de echipamente pentru sistemul național de telemedicină de urgență și a semnat contractul de instalare a aparaturii!
CARAȘ-SEVERIN – Doctorul Paul Purea este, neoficial deocamdată, candidatul formațiunii pentru președinția Consiliului Județean!
CARANSEBEȘ – Este apelul făcut de Codruța Cristescu, directoarea Colegiului Național „Traian Doda” din Caransebeș, către municipalitate și polițiști, după ce tot mai mulți elevi pot fi găsiți la primele ore ale dimineții prin baruri!
CARAȘ-SEVERIN – Este scurta radiografie a sistemului feroviar românesc, făcută la Reșița de ministrul Sorin Grindeanu, care ne asigură că lucrurile încep să se miște, iar Europa va infuza cu bani acest sector de transport verde!
CARAȘ-SEVERIN – Salvatorii cărășeni atrag din nou atenția asupra coșurilor de fum după ce de la acestea au pornit două incendii, unul în Bozovici, celălalt la Zăgujeni, afectând anexele a trei gospodării!
REŞIŢA – Drumul sinuos de la 24 Ianuarie până la 1 Decembrie sau etapele constituirii României ca stat!
REŞIŢA – Acel moment memorabil al istoriei reprezintă fundamentul României în care trăim astăzi! O spune premierul Nicoale Ciucă în mesajul pe care subprefectul Cristian Gâfu l-a citit în faţa cetăţenilor veniţi în centrul oraşului să serbeze Ziua Naţională a României!
CARANSEBEȘ – Pe un soare cu dinți, nesperat de mulți caransebeșeni au venit de 1 Decembrie în centrul municipiului pentru a asista la ceremoniile dedicate zilei naționale!
CARAŞ-SEVERIN – Regia Naţională a Pădurilor Romsilva pune la vânzare peste 30 de mii de pomi de Crăciun, însă niciunul în Caraş-Severin!
CARAŞ-SEVERIN – Sau cel puţin asta susţine conducerea instituţiei, într-un comunicat de presă plin de lămuriri, după declarațiile preşedintelui Romeo Dunca, referitoare la blocarea activităților AquaCaraș de către Direcția Silvică Caraș-Severin!
CARAȘ-SEVERIN – Astăzi, 1 Decembrie, sărbătorim Ziua Naţională a României, ziua Marii Uniri din 1918. Și poate că este singura zi din an când, indiferent de greutăți, de realitățile cenușii, sunt multe motive pentru care trebuie să fim mulțumiți că ne-am născut în România!
REȘIȚA – Cărășenii sunt invitați la ceremonia militară și religioasă care va avea loc în Centrul Civic al Municipiului Reşiţa, de la orele 13, și care va începe cu salutul Drapelului de luptă și Intonarea Imnului Național, în prezența oficialităților județului și ale municipiului!
