Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Sau cel puţin asta susţine conducerea instituţiei, într-un comunicat de presă plin de lămuriri, după declarațiile preşedintelui Romeo Dunca, referitoare la blocarea activităților AquaCaraș de către Direcția Silvică Caraș-Severin!

Lămuririle au apărut în urma publicării articolului „Cum câștigă „băieții deștepți” banii în Caraș-Severin“, din data de 25 noiembrie 2022, în care este redat discursul lui Romeo Dunca, cu referire, printre altele, și la Regia Națională a Pădurilor – Romsilva. Mai exact, preşedintele spune că: „La Anina, am avut autorizație de la Romsilva și apoi Romsilva ne-a blocat pe motiv că nu a fost atentă la ce a semnat prima data. De ce? Să se oprească constructorul? (…)“.

În replică, Direcţia Silvică susţine că „lucrările de modernizare a rețelei de apă de pe raza UAT Anina intră în legalitate la insistențele Direcției Silvice Caraș-Severin“. De asemenea, se precizează că Romsilva nu a dat vreun acord de principiu pe care ulterior să îl retragă cu privire la proiectul derulat de AquaCaraș la UAT Anina. „Mai mult decât atât, începând în anul 2018 am comunicat în scris la AquaCaraș și UAT Anina condițiile necesare obținerii avizul RNP Romsilva de ocupare temporară a unor terenuri din fondul forestier și demarării proiectului de modernizare desfășurat de AquaCaraș cu respectarea legislației silvice aplicabilă în această situație. Din păcate recomandările noastre nu au fost luate în considerare timp de 4 ani (2018-2022), proiectul urmându-și cursul fără să fie solicitat avizul pentru realizarea acestor lucrări în fondul forestier, UAT Anina asumându-și intabularea suprafețelor din fondul forestier afectate de lucrări în baza unor documente de proprietate care nu erau conforme“, spune conducerea Direcţiei Silvice. Drept urmare, constructorul, în baza autorizației de construire obținute fără avizul Romsilva, în luna martie 2022 a fost blocat la intrarea în fondul forestier (proiectul presupunând amplasarea de conducte prin traversarea acestuia), constatându-se infracțiunea de ocuparea ilegală a fondului forestier, proiectul derulându-se fără respectarea legislației Statului Român.

„După repetate adrese transmise, în luna iunie 2022, s-au convocat la sediul unității toate părțile implicate în derulare a acestui proiect, și anume, Consiliul Județean Caraș-Severin, Prefectura Județului Caraș-Severin, AquaCaraș, UAT Anina, UAT Oravița, constructorul Explo Mining SRL, etc., convenindu-se cu ocazia acestei ședințe că singura soluție legală este întocmirea documentației de avizare a ocupării temporare a fondului forestier. În concluzie, lucrările au fost derulate de AquaCaraș pe baza unei autorizații de construire care nu a avut aviz de la Regia Națională a Pădurilor – Romsilva (deși legislația prevedea acest lucru), precum și intabularea obținută în baza unor documente de proprietate care nu erau conforme, refuzându-se în permanență să se ia în considerare recomandările transmise în scris de RNP Romsilva, prin D.S. Caraș-Severin, cu privire la respectarea legislației privind ocuparea temporară a fondului forestier. Precizăm faptul că AquaCaraș a acționat în instanță Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, solicitând acesteia să constate că autorizația de construire obliga direcția silvică să asigure accesul în fondul forestier pentru derularea proiectului, solicitare care a fost respinsă ca nejustificată de Judecătoria Reșița, dând astfel dreptate RNP Romsilva. În aceste condiții, AquaCaraș a înțeles de cuviință să inițieze demersurile legale pentru obținerea avizului de traversare a fondului forestier pentru aceste lucrări, solicitarea fiind avizată în prealabil de Romsilva, iar la această dată este în curs de soluționare la Garda Forestieră Timișoara“, mai susţin cei de la Romsilva.

JCS-N.C.