BĂNIA – La Bănia, apa, canalizarea și drumul vicinal așteaptă răspunsul de Ministerul Dezvoltării. Ne referim la proiecte pe care…
COTTBUS – La premiera mondială, filmul lui Sabin Dorohoi a emoţionat publicul până la lacrimi. Credem noi că nu e puţin lucru, dacă ţinem seama că este vorba despre un popor pe care cel puţin românii îl descriu ca „renumit” pentru răceală şi distanţă!
REȘIȚA – Nu este vorba despre vreo nouă călătorie în care să fi pornit, ci despre două noi volume ale lui Marian Apostol, aflate deja sub tipar!
REȘIȚA – Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița au demarat cercetările pentru ucidere din culpă, după ce îndrăgitul artist a murit sâmbătă la Spitalul Județean de Urgență Reșița (SJUR), unde fusese adus în stare gravă de la Clinica Nera!
CARANSEBEŞ – Cam atât e dispusă să dea Primăria Caransebeș pentru a cumpăra un patinoar cu această suprafață, ca să…
HERCULANE – În duelul Carașului la handbal feminin, junioare I, „Zeițele Cernei” de la ACS Băile Herculane au învins la finalul săptămânii trecute Liceul „Traian Vuia” din Reșița cu scorul 38-27!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
ORAVIȚA – Lansarea la Oraviţa a cărţii „Morile Banatului-Patrimoniul mulinologic al județelor Timiș și Caraș-Severin“ s-a bucurat de un real succes!
OCNA DE FIER – Administraţia locală din Ocna de Fier a demarat de curând lucrările de modernizare a reţelei de alimentare cu apa în comună. Pentru acest important proiect, Primăria Ocna de Fier a obținut o finanțare de la Ministerul Dezvoltării şi Lucrărilor Publice, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny“, investiția ridicându-se la 1,5 milioane de euro!
REȘIȚA – Artistul reșițean a primit premiul Salonului Național de Artă Contemporană, acordat de Uniunea Artiștilor Plastici din România pentru lucrarea expusă în cadrul salonului deschis la București!
REȘIȚA – Cei doi înotători reșițeni, alături de antrenoarea Nadia Câmpan, au fost premiați de Direcția Județeană pentru Sport Caraș-Severin pentru rezultatele deosebite obținute în competițiile din anul 2021!
CARAŞ-SEVERIN – În prima etapă a admiterii în liceu, după repartizarea computerizată, 17 elevi din Caraş-Severin au rămas pe dinafară, ca urmare a numărului insuficient de opţiuni din foile de înscriere!
CIUCHICI – Un cămin cultural și două poduri sunt în lucru la Ciuchici. Patru proiecte au fost depuse!
CARAŞ-SEVERIN – Asta susţine senatorul cărăşean Ion Mocioalcă, care consideră că acest lucru nu mai trebuie amânat!
REȘIȚA – Președintele CSM Reșița, Cristi Bobar, a explicat de ce n-a fost înscrisă echipa de handbal în Liga Zimbrilor. Totuși, handbaliștilor reșițeni li s-au mărit salariile cu 25% în urma promovării care nu s-a mai materializat!
MOLDOVA NOUĂ – Dunca şi-a îndeplinit o promisiune: se reiau cursele între Moldova Nouă și Usije, Serbia. Vor fi două curse zilnice, însă numărul acestora va putea fi suplimentat la cerere!
REȘIȚA – Antrenorul CSM Reșița, Călin Cheregi, a anunțat programul pe care echipa îl va avea în perioada următoare! Cheregi va fi ajutat de secunzii Ștefan Bărboianu și Ovidiu Popescu, iar în zilele următoare rosso-nerii vor mai coopta în staff încă un antrenor!
REȘIȚA – Șeful din Valea Domanului a susținut o conferință de presă în care l-a prezentat pe Călin Cheregi în funcția de antrenor principal și a anunțat strategia clubului CSM Reșița pentru noul sezon competițional!
CICLOVA ROMÂNĂ – Proiectul de asfaltare străzi, aflat în lucru în centrul de comună, a ajuns la stadiul de 80%. Din declarația primarului Cătălin Golu reținem că este vorba o investiție finanțată prin PNDL 2, în valoare inițială de 900.000 de euro, supusă însă ajustărilor impuse de evoluția prețurilor!
CARAŞ-SEVERIN – Aceasta este precizarea făcută de specialiştii de la Apele Române Banat ca urmare a unor imagini apărute pe reţelele de socializare!





