Pensiile speciale şi salariile nesimţite trebuie supraimpozitate! - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Asta susţine senatorul cărăşean Ion Mocioalcă, care consideră că acest lucru nu mai trebuie amânat!

În termeni financiari, crede Mocioalcă, pensiile care nu au la bază contributivitatea însumează aproximativ 12 miliarde de lei pe an, adică exact valoarea veniturilor suplimentare care vor fi aduse la buget prin „Codul lui Ciucă”!

„Discutăm de o sumă consistentă, contrar celor spuse de unii liberali. Dincolo de sumă, însă, este profund inechitabil ca, în acest context economic dificil, beneficiarii acestor pensii speciale să nu fie solidari cu restul societății. PSD susţine deci impozitarea pensiilor speciale, cu excepția celor ale magistraților, care reprezintă sub 1% din valoarea totală a pensiilor care nu au la bază principiul contributivității. Soluţia viabilă este cea a supraimpozitării. PSD a mai avut o astfel de inițiativă, iar în final legea a fost neconstituțională. CCR a arătat atunci că singurele pensii care nu pot fi modificate sunt cele ale magistraților – restul pot fi supraimpozitate“, a precizat Ion Mocioalcă.

Senatorul PSD explică și de ce desființarea pensiilor speciale nu este o măsură aplicabilă: „Soluția desființării, propusă populist de USR, a fost deja declarată neconstituțională. A veni din nou cu această propunere neviabilă arată că intenția USR este de fapt de a-i proteja pe cei cu pensii speciale“.

JCS-L.A.