CARAȘ-SEVERIN – Două dispozitive datând cel mai probabil din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial au fost găsite la Reșița…
CARAȘ-SEVERIN – Excelența Sa, Vladan Tadić, consulul general al Republicii Serbia la Timișoara s-a aflat, azi, la Reşiţa, în cadrul unei vizite protocolare, de rămas-bun, prilejuită de încheierea mandatului său de şase ani în România!
CARANSEBEȘ – Tânărul judoka din Caransebeș (foto, stânga), legitimat acum la Dinamo București, și-a trecut în palmares o nouă performanță internațională. Acesta a cucerit argintul la categoria -60 kg, pierzând finala cu armeanul Ashik Andreyan!
REŞIŢA – Chiar şi aşa, şeful administrativului reşiţean nu este pregătit să renunţe la proiectul pentru Bârzava, cel cu ecluza, stavila, luciul de apă de 800 de metri şi microhidrocentrala, care a fost respins!
REȘIȚA – Cu câteva zile înainte de proba de 50 de km marș de la Jocurile Olimpice, reșițeanul Marius Cocioran…
ORAVIŢA – Au început lucrările de reabilitare şi modernizare a Şcolii Gimnaziale „Romul Ladea“, constructorul intervenind în forţă la diferite corpuri ale clădirii!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Chiar și ei! Circul din Consiliul Județean, care marchează războiul absurd dus de opoziție împotriva oricăror tentative de a pune lucrurile în mișcare, a culminat cu blocarea trecerilor cu bacul la frontieră!
CARAȘ-SEVERIN – Au fost aplicate aproape 500 de sancțiuni contravenționale și au fost retrase 7 certificate de înmatriculare. Viteza rămâne principala abatere sancționată, 181 dintre contravenții fiind pentru apăsarea excesivă a pedalei de accelerație!
CARAȘ-SEVERIN – Prefectul județului rămâne ferm pe poziție după ce a fost acuzat de conducerea spitalului din Caransebeș că vorbește „baliverne” și că „pune botul” la fel de fel de „fake news”!
REȘIȚA – …care îl face mai rău ca moartea. Este mesajul pe care îl transmite artistul Nicolae Comănescu!
CARAȘ-SEVERIN – Lemne în valoare de peste 100.000 de lei au fost confiscate în urma unor acțiuni realizate prin survolarea ariei împădurite din Caraș-Severin!
MOLDOVA NOUĂ – Potrivit celor de la ISU Semenic, persoanele implicate nu au suferit arsuri!
REȘIȚA – În Reșița, există două buncăre mari. Primăria vrea să preia unul dintre ele pentru a-l amenaja!
ZĂVOI – Recent au demarat lucrările de montare a lămpilor cu led în toate satele comunei Zăvoi!
CARAȘ-SEVERIN – Poliția județului informează că, începând din data de 1 aprilie 2022, programul de lucru cu publicul la ghișeu, la nivelul Serviciului Rutier, se desfășoară după un grafic schimbat!
CARAȘ-SEVERIN – Din păcate, în ultimul an, a crescut și numărul divorțurilor înregistrate în județ, spune Corina Vîrvoni, directorul executiv al Direcției de Evidență a Persoanelor Caraș-Severin.
REȘIȚA – CSM Reșița s-a impus sâmbătă cu 2-0, în fața lui CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu, în prima etapă a play-off-ului de promovare al Ligii 3!
REȘIȚA – De la ora 9, angajații societății vor fi prezenți pe platoul din fața combinatului. Joi ar putea pleca spre București! Deocamdată, sunt stabilite proteste pentru zilele de luni și marți, însă decizii concrete vor fi luate zilnic, în funcție de evoluția lucrurilor!