REŞIŢA – În timp ce unii îl avertizează pe liderul PNL Caraș-Severin, Marcel Vela, că e obligat să ia măsuri…
MOLDOVA NOUĂ – Pentru 2024, Corneliu Martin speră în implicarea celor care pot construi brandul zonei. Astfel putem sintetiza gândurile de la cumpăna anilor, formulate de președintele Asociației Dunărea (AD). În opinia sa, conduce un ONG mic însă cu suflet mare, care, în cei 15 ani de existență, s-a dezvoltat cu sincope, hrănindu-se cu visul mult doritului brand al Clisurii. Un vis care, după 15 ani de eforturi, a rămas tot la stadiul de speranță!
CARAȘ-SEVERIN – Asta consideră ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, după ce a fost întrebat ce poate să facă pentru a scoate Reșița din izolare ca să atragă mai mulți investitori!
CARANSEBEȘ – Astăzi, în jurul orei 12.00, a fost semnalat, prin apel la 112, un incendiu izbucnit la un apartament situat la parterul unui imobil din municipiul Caransebeș, situat în cartierul Cazărmii!
CARAȘ-SEVERIN – Această indemnizație, în cuantum de 75% din salariul mediu brut, a fost concepută ca o măsură de protecție…
REȘIȚA – Voința Lupac, ocupanta locului 4 în Liga 3, Seria a VII-a, va face primul antrenament din 2022 abia pe data de 24 ianuarie! Până atunci, conducerea clubului se află în discuții cu mai mulți jucători pentru a întări lotul. Campionatul Ligii 3 se va relua pe data de 12 martie, când Lupacul va juca acasă, cu liderul CSM Reșița!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – Castrul de la Jupa ar putea beneficia de o finanțare de 275.000 de lei pentru intervenții. Cu acești bani se dorește realizarea de intervenții de primă necesitate la poarta dinspre colțul nord-estic și la o porțiune a zidului nord-estic din cadrul castrului!
CARAȘ-SEVERIN – FC Nera Bogodinț a terminat anul 2023 pe locul 8 în clasamentul Ligii a IV-a, cu 22 de puncte obținute în 13 partide! Totuși, pretențiile celor care se ocupă de destinele clubului cărășean sunt mult mai mari!
CARANSEBEȘ – City managerul municipiului Caransebeș, Florin Bogdea, a revenit astăzi în funcția de președinte al Consiliului de Administrație (CA) al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș!
CARAȘ-SEVERIN – Asta ne asigură reprezentanții AquaCaraș, explicând că fenomenul este provocat ca urmare a unor procese chimice, determinate de schimbarea substanțelor folosite în tratarea apei, măsură luată ca urmare a depășirilor anumitor parametri, pe urma precipitațiilor, dar și ca urmare a curățării rețelelor!
CARAȘ-SEVERIN – Senatorul social-democrat cărășean Ion Mocioalcă a declarat că programul IMM Invest Plus intră în linie dreaptă și că au început înscrierile pe platforma online destinată programului (www.imminvest.ro)!
CARANSEBEȘ – Asta l-au întrebat mai mulți președinți de asociații de proprietari pe primarul Felix Borcean la o recentă întâlnire la sediul municipalității!
MUNTELE MIC – The great Hercules E-MTB Experience, după cum spune și numele, este una cu adevărat măreață, susţine Cristi Dunca, iniţiatorul acestei aventuri!
CARAȘ-SEVERIN – Din nefericire, banii sunt din salarii care s-ar fi cuvenit personalului rămas neangajat. Ne lipsesc calificații! Potrivit șefului județului, banii vor fi folosiți tot pentru necesitățile asistenței sociale, unde nevoile sunt mari, iar banii sunt puțini!
REȘIȚA – Teatrul reșițean a fost singurul din țară prezent la ediția festivalului de anul acesta. Eveniment pe care directorul Gabriel Ionescu îl descrie ca fiind probabil cel mai mare festival de teatru din lume, un festival-târg cu care mai poate concura doar cel de la Edinburgh!
CARANSEBEȘ – Anul acesta, tema Zilelor Europene ale Patrimoniului este dată de patrimoniul durabil!
REȘIȚA – Asta gândește antrenorul Cheregi, având în vedere începutul foarte bun de sezon pe care-l are echipa din Valea Domanului!
PONEASCA – Asta susţin reprezentanţii Poliţiei Caraș-Severin vizavi de zvonurile că bărbatul, pe care îl ştiu mii de oameni că îşi petrecea zilele în apropierea Cascadei Bigăr, ar fi fost ucis într-un accident, iar făptuitorul ar fi fugit de la locul faptei!
CARAŞ-SEVERIN – Iabalcea a găzduit recent prima ediţie a unui eveniment deosebit, mai exact un obicei pe care oamenii din această localitate îl obișnuiau să-l facă şi în trecut: claca la cosit. Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul Uniunii Croaților din România, dar și prin implicarea locuitorilor de orice vârstă de etnie croată!
