RĂCĂȘDIA – În primele ore ale dimineţii de azi, 25 septembrie, vizitatorii au fost „timizi” din cauza norilor de pe…
CARAȘ-SEVERIN – Deși vine din barajul de la Secu, apa ajunge la reșițeni după ce trece prin… Noua Zeelandă!
CARAŞ-SEVERIN – Împărţite la 77, şase milioane de lei din sumele defalcate din TVA vor fi împrăştiate pe drumurile comunale!
CARAȘ-SEVERIN – De la 1 aprilie, Cristian Secoșan va prelua rolul de director general al Delgaz Grid și pe cel de director general-adjunct al E.ON România!
CARANSEBEȘ – O elevă de 15 ani a fost agresată fizic, pe fondul unor discuții în contradictoriu cu alte două…
CARAȘ-SEVERIN – … care fac parte din ADI Valea Carașului – Valea Almăjului – Clisura Dunării. Se dorește, astfel, deschiderea unei porți spre dezvoltare!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Antrenorul Lucian Dobre, alături de jurnalistul Lucian Lipovan și încă un asociat, va lansa la mijlocul lunii ianuarie o platformă prin care fotbaliștii mai puțin cunoscuți vor deveni mai „vizibili” pe internet pentru cluburile de fotbal!
CARAŞ-SEVERIN – Acestea au fost cele mai bănoase domenii de activitate în 2022, în care cinci fabrici din judeţ au realizat o cifră de afaceri cumulată de 1,3 miliarde de lei!
CARAȘ-SEVERIN – Și inspectorii de muncă au dat, timp de o lună, sancțiuni pentru încălcarea regulilor privind articolele pirotehnice. Mai exact, în perioada 4 decembrie 2023 – 5 ianuarie 2024, inspectorii cărășeni de muncă au controlat modul în care se respectă legalitatea vânzării și a păstrării articolelor pirotehnice!
GÂRNIC – … nu e glumă, ci realitatea cu care se confruntă oamenii din Gârnic. Situația e pe cale să se rezolve. Asta după ce, acum trei săptămâni, un trăznet a lovit motorul care asigura pomparea apei către consumatori!
REŞIŢA – În această dimineață, polițiști de la Postul de Poliție Transporturi Feroviare Reșița au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că la bariera de la intersecția cu strada Aleea Gugu, din Reșița, un bărbat s-ar fi aruncat în fața trenului!
REŞIŢA – Între 17 și 20 octombrie, Cartel Alfa organizează mitinguri în țară, la care participă opt lideri din județul Caraș-Severin!
CARANSEBEȘ – Pentru regizorul Octavian Iacob, ultimii patru ani au însemnat multă muncă și multe sacrificii pentru a-și duce la îndeplinire visul de a realiza ceea ce specialiştii şi publicul îl consideră cel mai aşteptat film românesc al ultimilor ani. Alături de el, o distribuție de 30 de actori și o echipă care o are ca manager de proiect pe caransebeșeanca Mirela Mușat!
REȘIȚA – Șahiștii de la CS Muncitoresc Reșița au obținut rezultate foarte bune la puternicul turneu de șah rapid de la Oradea, Memorialul „Dan Mihai Carțiș”. Au participat 6 mari maeștri, 7 maeștri internaționali, 5 maeștri FIDE și 100 de participanți din 6 țări!
MERCINA – Polițiști din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de rănirea cu intenție a animalelor!
REȘIȚA – CSM Reșița va juca vineri, 23 septembrie, de la ora 17, în deplasare, cu ACB Ineu, în etapa a V-a a Ligii 3, Seria a VIII-a!
CARAȘ-SEVERIN – Miercuri seara, la 112, a fost anunțată dispariția unui bărbat, șofer pe TAF în zona Semenic-Brebu Nou. Colegii acestuia au găsit utilajul în Lacul 3 Ape, pe coada lacului, însă nici urmă de conducătorul TAF-ului!
BOCȘA – Accidentul s-a produs în această după-amiază, pe DN 58B, în orașul Bocșa, pe strada Funicularului, la intersecția cu strada Carpați!
REȘIȚA – 90 de ani de la fabricarea locomotivei cu abur 230.132 produsă la Reșița și aflată la Ploiești! Se împlinesc astăzi, 21 septembrie, de la momentul parcursului de probă pe ruta Reșița-Bocșa Montană!
