CARAŞ-SEVERIN – Prima ediţie a programului „Rabla Local“, prin care cetăţenii îşi vor putea casa maşinile mai vechi de 15…
CARAȘ-SEVERIN – Noul An să fie despre tine. Despre speranţa ta. Despre puterea ta de a vedea că există oameni care fac lumea mai frumoasă prin simplul fapt că există, că totul poate fi şi în puţin, că fericirea scânteiează în crâmpeie. Despre dorinţa ta de a nu mai agăţa clipe preţioase în tablouri goale…
CARAȘ-SEVERIN – La Gala Fotbalului Cărășean au participat peste 200 de oameni din fotbalul cărășean, iar cei mai buni dintre ei în 2023 au fost premiați de către Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul Silviu Hurduzeu a precizat că mediul de afaceri național a primit un ajutor de stat în valoare totală de 17 miliarde de lei!
CARANSEBEȘ – După ce în spațiul public s-a vehiculat ideea că șoferul autospecialei implicate în accidentul de sâmbătă de pe…
REȘIȚA – Ne referim la deținătorii de clădiri din oraș care nici nu le vând, nici nu le întrețin, dar pe care, pe zice trece, timpul le transformă în adevărate pericole pentru trecători!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – E opinia ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, despre drumul care leagă Timișoara de Craiova. Grindeanu a făcut declarația chiar la Caransebeș, punct important în realizarea drumului de mare viteză, cu două din cele patru loturi în care a fost împărțit drumul!
CARAŞ-SEVERIN – Este părerea prefectului Dragomir, potrivit căruia un accent sporit a fost pus pe dialogul direct cu cetăţenii, pe urmărirea şi rezolvarea petiţiilor primite de la aceştia!
REȘIȚA – Este vorba despre podul rutier și pietonal peste râul Bârzava, aflat la intersecția străzii Fântânilor cu Bulevardul Revoluția din Decembrie. Documentația tehnico-economică a fost deja întocmită de o firmă din Timișoara, fiind și aprobată în ultima ședință de consiliu local din 2023!
REŞIŢA – În total, Primăria Reşiţa a suplimentat bugetul pentru astfel de cheltuieli cu 242.500 de lei. Ultima asemenea măsură a fost adoptată în recenta şedinţă de îndată de la începutul acestei săptămâni, după ce, anterior, au mai fost luate decizii similare!
LĂPUȘNICEL – Primăria Lăpușnicel a primit finanțare pentru drumurile de la Pârvova și speră la bani mai mulți. Asta deoarece, cu ceva timp în urmă, primăria a depus trei proiecte pe Programul „Anghel Saligny”!
REŞIŢA – Zilele trecute, primarul Reşiţei, Nelu Popa, a lămurit mai multe chestiuni vizavi de lucrările la tramvai care se derulează în municipiu. Popa a răspuns şi la două întrebări adresate de Jurnal de Caraş-Severin, întrebări trimise la redacţie tot de către reşiţeni!
CARAŞ-SEVERIN – Proiectul estimat la 30 de milioane de euro, al omului de afaceri Gabriel Olariu, e în faza memoriului de prezentare necesar emiterii Acordului de mediu la Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Caraș-Severin!
REȘIȚA – 30.000 de euro sunt necesari pentru salvarea unui copil de trei luni născut la Reșița!
REŞIŢA – Consiliul Județean a atribuit AquaCaraș SA întreținerea lucrărilor de curățare și întreținere a vegetației pe următoarele sectoare de drumuri județene: Reşiţa-Târnova, Reşiţa-Grădinari, Reşiţa-Slatina Timiş, Caransebeş-Muntele Mic!
REȘIȚA – Gimnastul Robert Pașca a câștigat două medalii de bronz la Campionatele Naționale ROMGYM Trophy de gimnastică ale seniorilor, de la București! Celălalt reșițean, juniorul Andrei Titi, s-a clasat pe locul 9 la individual compus!
CARAȘ-SEVERIN – Petre Răduți, din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș, și Cristian Alexandru Orbu, din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița, au urcat pe podiumul de premiere la un concurs internațional de culturism, respectiv la Campionatul Național individual U20 de lupte!
HERCULANE – Cehii din Banat au împărtășit în weekend, în stațiunea de pe Cerna, preparatele dulci transmise din generație în generație, de-a lungul timpului, de bunicii și străbunicii lor!
REȘIȚA – „Gaudeamus igitur” s-a auzit azi în Aula „Eftimie Murgu” a Centrului UBB cu ocazia deschiderii anului universitar 2022-2023. Moment solemn, în care tinerii au avut alături conducerea Centrului UBB și oficiali de la nivel de oraș și județ. Este începutul unui nou drum, pe parcursul căruia le urăm și noi mult succes tinerilor studenți!





